Chiar dacă nu e gata încă, podul pietonal ce leagă cartierul Ștrand de zona pieței agroalimentare George Coșbuc, a patra trecere peste apă din Lugoj, a fost deja traversat de zeci de lugojeni, în special tineri, care au fost avertizați de către autorități că își pun viețile în pericol când fac acest lucru.
Din acest motiv, constructorul a blocat intrările pe pod, doar muncitorii fiind lăsați să pășească pe acesta, până când se vor monta balustradele și va fi dat în utilizare pentru toată lumea. Aici se vor monta și semne cu „Interzisă trecerea” până la finalizarea lucrărilor, astfel că oricine se va încumeta să traverseze podul și să se expună la riscul de a cădea de pe acesta o va face pe propria răspundere.
Următoarele etape în construcția podului pietonal sunt turnarea grinzilor laterale, după care turnarea unui strat de beton pietonal, montarea balustradelor, trasarea pistei pentru bicicliști și, evident, inaugurarea cu fast a mult așteptatei treceri peste Timiș. Polițiștii vor păstra un ochi pe intrările pe pod, pentru a se asigura că niciun lugojean nu se va mai încumeta să îl traverseze până nu o va putea face în siguranță deplină.
