O comună aflată nu departe de Lugoj a demarat un proiect cu bani europeni să treacă pe curent „verde”, adică prin panouri solare, în urma căruia iluminatul public și clădirile administrative ale localității vor fi alimentate doar cu curent de la soare. Este vorba despre localitatea Bethausen, acolo unde se vor investi, dacă proiectul reușește, 1,5 milioane de lei în acest scop.
Parcul fotovoltaic va avea, potrivit documentației proiectului, o capacitate de 0,19 MW, urmând să acopere un consum mediu de 239,4 MWh/an. Proiectul are ca scop „asigurarea consumului propriu de energie electrică din surse regenerabile pe raza comunei Bethausen”, precum și „realizarea unui parc fotovoltaic pentru acoperirea consumului propriu al clădirilor publice și iluminatului public din comună”, scrie în documentație.
Întreaga investiție trebuie dată în folosință până la 31 decembrie 2026. Astfel, pentru a nu pierde banii, 73% din sumă fiind asigurată prin fonduri europene, Bethausen trebuie să pornească viitorul parc fotovoltaic până la finalul anului viitor.