Bela Lugosi este unul dintre cei mai cunoscuți lugojeni din toate timpurile. S-a născut la Lugoj în anul 1882, într-o casă de pe strada Bucegi. A a fost un actor celebru de cinema si de teatru, fiind cel mai cunoscut in filmul Dracula din 1931, regizat de Tod Browning. În terifianta peliculă, actorul a jucat chiar rolul contelui transilvănean.
Jocul actoricesc al lui Bela Lugosi interpretându-l pe Dracula este printre cele mai reușite din întreaga istorie cinematografică a personajului, interpretat de peste 300 de ori în filme și seriale. Însă Bela Lugosi este cunsocut și pentru alte motive decât cel de actor. De exemplu, o oglindă care i-a aparținut actorului se spune că ar fi blestemată.
Oglinda face parte din colecția Muzeului Bântuit al lui Zak Bagans din orașul Las Vegas, Statele Unite. Se spune despre oglindă că ar fi posedată de spirite și blestemată, asta pentru că Lugosi ar fi fost pentru un timp interesat în magie și spiritism, și ar fi realizat ritualuri cu ajutorul obiectului. Vizitatorii muzeului au relatat că au văzut imaginii stranii și chiar mâini care încercau să îi apuce din oglindă, după ce s-au uitat îndelungat în aceasta.
Chiar dacă nimeni nu poate spune cu certitudine care este adevărul despre oglinda marelui Bela Lugosi, muzeul bântuit din orașul Las Vegas este o atracție importantă pentru turiștii pasionați de mister și lucruri stranii din întreaga lume.
sursa foto: Las Vegas Sun
