Istoricul Cristian Oliviu-Gaidoș semnalează o situație aberantă din Lugoj. Clădirea în carea a funcționat hanul „La Păunul de Aur” – „Zum goldenen Pfau”, în care a poposit domnitorul Al. Ioan Cuza (6 mart. 1866), nu este monument istoric! Istoricul lugojean atrage, din nou, atenția că trecerea domnitorului Al. Ioan Cuza prin Lugoj nu este nici acum corect marcată, placa fiind aplasată greșit, pe o altă clădire din oraș.
„În timp ce avem o placa comemorativă, greșit amplasată, pe fațada fostei cofetării “Liliacul”, imobilul istoric în care a funcționat Hanul “Păunul de Aur”, nu este semnalat. Mai grav este faptul că imobilul, care nu este clasat ca monument istoric, poate fi oricând demolat. Spre surprindere noastră, clădirea împărțită în apartamente, încă își păstrează structura de han prin amenajarea interioară neschimbată de pe vremea lui Cuza: gangul carosabil boltit, scara de lemn, cu balustrada de fier (motivul ornamental al lirei), odăile de la etaj, dispuse de-a lungul unui coridor central, ancadramentele de lemn ale ușilor în stil Biedermeier (în ultimii ani o parte au fost înlocuite cu termopan!). Clădirea cu etaj (hanul propriu-zis ridicat în 1857) a fost completată, la începutul anilor 70 ai secolului al XIX-lea, cu sala restaurantului din colțul străzii (unde a funcționat Dinamo)”, mai spune Gaidoș. 
Istoricul lugojean redă momentul sosirii lui Cuza la Lugoj, care, conform ziarelor vremii, a fost extrem de bine primit, chiar dacă abdicase în urmă cu câteva zile.
„La câteva zile după abdicare (11 feb.1866), familia Cuza a luat drumul exilului. Au făcut un popas în Lugoj, în noapte de 6 spre 7 martie 1866, fiind cazați la Hanul „Păunul de Aur” din Drumul Orșovei (astăzi Str. Nicolae Bălcescu, nr. 14, clădirea restaurantului „Dinamo” din perioada comunistă). Clădirea se afla în proprietate lui Peter Emmer și fusese renovată (etajată) in 1857. Domnitorul Cuza a fost întâmpinat de o mulțime românească entuziastă în pofida timpului ploios, evenimentul fiind descris succint de un corespondent în Gazeta Transilvaniei din 14/2 martie 1866:
<<Lugosiu 8 Martiu. Simțiului ruditu de multiamita și reverinti’a esita din acest’a se vediu manifestatu aici cu trecerea f. principe Cusa, care dimpreună cu famili’a sosindu aici intre 7 și 8 ore si descălecându la otelul “Paunulu de auru” pe longa tote, ca tempulu era forte ploiosu fu intempinatu de o multime asia mare de poporu in catu abia potu străbate prin strada la otelu, unde multi fruntasi i-au petrecut pana in odaile destinate. Cusa intorcânduse cu Domn’a Elena, dupa cum fu informatu, ei dice:« vedi draga. Domnialoru sunt toti romani » […] Miercuri în zori de diua multimea poporului, care doria a lu vede, nu se mai departa de pe strade, pana la 11 ore, si mulți se pregatea a-lu și saluta, pe când adiutantulu descoperii ca in starea, in care se afla nu pote primi neci o visita, insă le multumesce romaniloru din Lugosiu pentru reverinți’a aratata pentru densulu […] Cu buna sama, darulu ce se dede din Romani’a pentru cei cercetati de fomete in anii trecuti si instituțiunile egalitarie prochiamate pentru fratii loru au fostu motivulu acestei reverintie>>”, arată Gaidoș.
Acesta mai spune că obținerea statului de monument istoric pentru o clădire presupune realizarea unui dosar de clasare care sa fie inaintat Direcției Județene de Cultură Timiș. Aceasta, la rândui ei, inainteaza dosarul Ministerului Culturii. „Problema survine din faptul că nu exista dorința Primăriei Lugoj, în speță a Biroului de Urbanism, de a face documentația (cu toate costurile ce le implica) pentru a obține clasarea. Un moment istoric aduce cu sine o arie de protecție in jur, între 100 și 200 m. Dacă introduci casele care sunt monumente automat ai o rețea cu multe avize pentru orice se construieste. Adica REGLEMENTARE!!! Este un haos care convine unora”, e de părere Gaidoș.
