Un medic din Lugoj este cercetat penal după ce, potrivit polițiștilor, apărea pontat ca fiind la serviciu, deși nu s-ar fi prezentat la locul de muncă sau ar fi fost prezent doar sporadic. În cauză, polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lugoj au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal ce vizează infracțiunile de „înșelăciune”, „abuz în serviciu” și „fals în înscrisuri sub semnătură privată”.
Autoritățile transmit că femeia, în vârstă de 62 de ani, medic primar de medicină sportivă, figura pontată ca prezentă pentru întreaga durată a programului de lucru prevăzut în contract, deși, în realitate, nu s-ar fi aflat la serviciu sau ar fi fost prezentă doar ocazional.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciliu și la locul de muncă al medicului, polițiștii au ridicat mai multe documente și sume de bani, bunuri ce vor fi analizate în cadrul cercetărilor.
Femeia a fost condusă la sediul Poliției Municipiului Lugoj pentru audieri.