Administrația publică din Lugoj lansează o nouă inițiativă costisitoare pentru a rezolva problema persistentă a ciorilor, care continuă să afecteze parcurile și zonele centrale ale orașului. După multiple încercări nereușite de-a lungul anilor, administrația a demarat o procedură de achiziție publică în valoare de aproximativ 20.000 de euro (echivalentul a peste 100.000 de lei) pentru un nou sistem de alungare a păsărilor dăunătoare.
Achiziția vizează un sistem de combatere fonică și vizuală, bazat pe ultrasunete și elemente de simulare vizuală a prădătorilor, adică lasere. Noul echipament ar trebui să reprezinte un pas decisiv în lupta împotriva invaziei de păsări. Termenul de implementare este unul scurt, iar municipalitatea speră ca rezultatele să fie vizibile rapid. În prețul de peste 20 de mii de euro sunt cuprinse atât echipamentele și montarea, cât și consultanța de dinainte, realizată cu o firmă din București.
„Sistemul va fi montat până vineri, urmând să fie testat în perioada următoare”, a declarat reprezentantul pentru relația cu presa din cadrul primăriei.
Rămâne de văzut rata de succes a acestui nou sistem, având în vedere că Lugojul a mai cheltuit sume importante pe soluții care nu au oferit rezultate pe termen lung, inclusiv dispozitive acustice sau alte metode de dispersare.