Cultură
Lugojeanul care a fost unul dintre secretarii Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, din 1 Decembrie
Pe 25 aprilie 1879, în familia avocatului Coriolan Brediceanu din Lugoj, se naște Caius Brediceanu, al doilea prunc al unei familii cu tradiție și aspirații înalte. Educat cu grijă sub îndrumarea tatălui său, Caius a fost inițiat în lumea cunoașterii încă din fragedă pruncie. Informațiile care urmează sunt preluate din articolul semnat de Nicoleta Demian, intitulat „Portrete ale Bredicenilor din Lugoj de Anton Rudolf Weinberger”, publicat în Banatica.
Dornic să-și pună amprenta în lumea academică, Caius Brediceanu începe studiile la Viena în toamna lui 1896, îndreptându-se inițial către Facultatea de Medicină. Totuși, destinul său nu era legat de halatele albe, iar după o perioadă de contemplare, renunță și se înscrie la Facultatea de Drept. În ciuda acestui schimb de direcție, Caius nu se depărtează de atmosfera academică și continuă să-și împărtășească cunoștințele, frecventând cursurile de filosofie la Paris și obținând doctoratul în drept internațional și științe politice în 1902.
Devenind un membru activ al scenei politice, Caius Brediceanu se implică în campania electorală a tatălui său și, ulterior, își încearcă norocul în propriile aventuri politice. Cu toate acestea, nu obține succesul dorit în alegerile din 1910. O serie de încercări și înfrângeri politice nu îl descurajează, iar viața îl conduce pe frontul Primului Război Mondial, unde se distinge prin implicarea sa în organizarea Gărzii Naționale a României de la Pola.
Primul bănățean care ocupă o funcție de ministru
Momentul decisiv în cariera sa are loc în perioada postbelică, când participă la Marea Adunare de la Alba Iulia și devine membru al Marele Sfat Național. În 1919, reprezintă Banatul în delegația română la Conferința de Pace de la Paris, având o contribuție semnificativă la această importantă reuniune internațională.
Reîntors în țară, Caius Brediceanu devine ministru, marcând o premieră prin poziția sa ca prim bănățean care ocupă o astfel de funcție în România reîntregită. Apoi, în 1927, la cererea lui Nicolae Titulescu, intră în corpul diplomatic al României și servește ca ministru plenipotențiar în Argentina, Brazilia și Chile. Misiunile diplomatice îl poartă în diverse colțuri ale lumii, de la Rio de Janeiro la Vatican și Helsinki.
Cu toate aceste realizări notabile, ultimii ani din viața lui Caius Brediceanu sunt marcați de dificultăți financiare și de pierderea dreptului la pensie în contextul naționalizării proprietăților familiei sale de către comuniști. Umilit până în clipa morții, Caius se stinge din viață la Sibiu, pe 19 iunie 1953. Cu eforturi considerabile, autoritățile vremii au încercat să șteargă orice amintire despre neamul Bredicenilor, dar povestea și contribuțiile lui Caius Brediceanu rămân vii în paginile istoriei României.
Cultură
Zeci de tineri din Lugoj au învățat prin artă. Spectacol inedit pe scena municipalului
28 de tineri talentați din Lugoj au participat la un proiect educațional unic, intitulat „Educație prin Artă”, care le-a oferit oportunitatea de a învăța prin teatru. Sub îndrumarea regizoarei Laura Gîrbovan, tinerii au învățat tehnici de actorie, dicție și improvizație, lucrând împreună pentru a crea un spectacol special.
Pe 21 decembrie 2024, la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu”, va avea loc premiera piesei „Tot ce aș putea să fiu”. Este un spectacol care reflectă munca și talentul participanților.
Evenimentul este deschis publicului, iar intrarea este gratuită, pe bază de invitație.
Proiectul, susținut de Primăria Lugoj, are ca scop apropierea tinerilor de cultură, oferindu-le o platformă prin care să-și exprime creativitatea și să-și dezvolte abilități esențiale de comunicare și colaborare.
sursa foto: Facebook/Casa de Cultură „Traian Grozăvescu” Lugoj
Cultură
Recital de pian cu daruri muzicale de Moș Nicolae, la Școala de Muzică “Filaret Barbu” din Lugoj
Vineri, 6 decembrie 2024, la ora 12:00, Școala de Muzică “Filaret Barbu” din Lugoj va găzdui un eveniment deosebit dedicat tradițiilor de Moș Nicolae. Profesor Carmen Schöner va organiza un recital deosebit, având ca temă „Moș Nicolae” cu daruri muzicale, în cadrul căruia, tânăra muziciană Patricia Roșca va interpreta lucrări din repertoriul clasic, aducând în fața publicului piese semnate de mari compozitori precum George Enescu, Nestor Kraja, Franz Liszt și Paul Pabst.
Recitalul va avea loc în sala Elisabeta Toth a școlii, un spațiu perfect pentru a savura interpretarea tinerei eleve a Școlii de Muzică „Filaret Barbu”, pregătită de Prof. coordonator Mihaela Zamfirescu. Intrarea la eveniment este liberă, iar organizatorii încurajează iubitorii de muzică să participe la acest moment special care promite nu doar daruri muzicale, ci și o atmosferă de sărbătoare.
Cultură
Expoziție de caricaturi-portret „Celebrități ale Sportului Românesc”, semnată CRIV, la Galeria ARMI
La Galeria ARMI, de la Casa Armatei Militar, lugojenii poat admira expoziția de caricaturi-portret intitulată „Celebrități ale Sportului Românesc”, semnată de renumitul caricaturist Cristian Vecerdea, cunoscut sub pseudonimul CRIV. Evenimentul este organizat cu ocazia Zilei Naționale a României și este deschis vizitatorilor de luni până vineri, între orele 9:00 și 14:00, până la data de 31 decembrie.
Expoziția prezintă aproximativ 35 de lucrări ce aparțin Complexului Sportiv Național „Arcul de Triumf”. Printre personalitățile sportive portretizate se numără nume emblematice precum Simona Halep, Nadia Comăneci, Gică Hagi și David Popovici, ale căror trăsături sunt transpuse cu umor și finețe prin talentul inconfundabil al artistului.
CRIV, care și-a început cariera artistică în 1979, a devenit un nume apreciat în domeniul caricaturii, atât în țară, cât și peste hotare. De-a lungul anilor, artistul a expus lucrări în țări precum Austria, Italia, Danemarca, Grecia, Norvegia și Belgia, cucerind publicul cu portretele sale satirice ale unor personalități din politică, cultură, armată și sport.
Cristian Vecerdea a declarat că această expoziție s-a născut dintr-o provocare lansată de Complexul Sportiv Național „Arcul de Triumf”, unde lucrările sale decorează holurile spațiului de cazare destinat sportivilor aflați în cantonament. “A fost o provocare aruncată de Complexul Sportiv Național Arcul de Triumf, unde directorul acestui complex îmi este întâmplător și prieten și am încercat să pavoazăm puțin spațiul de cazare al sportivilor, pentru că acolo se cazează și sportivi pe tipul cantonamentelor, și așa ne-a venit ideea să le punem pe holurile complexului sportiv și fiecare sportiv să se amuze în timpul liber”, spune Criv.
Cultură
„Frozen – Regatul de Gheață”, premieră pentru copii la Lugoj
Luni, 2 decembrie, de la ora 18:00, Casa de Cultură „Traian Grozăvescu” din Lugoj va găzdui premiera spectacolului „Frozen – Regatul de Gheață”, pus în scenă de Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani. Regizorul Dan Mirea aduce pe scenă o adaptare scenică a celebrului musical hollywoodian inspirat din basmul „Crăiasa Zăpezilor” de Hans Christian Andersen, într-o montare care promite să cucerească atât pe cei mici, cât și pe cei mari.
În centrul poveștii se află iubirea dintre două surori, Elsa și Anna. După ce Elsa, cu puterile sale neobișnuite de a controla gheața, îngheață întregul regat într-o iarnă fără sfârșit, Anna pornește într-o aventură plină de peripeții pentru a-și găsi sora înstrăinată. Povestea este plină de răsturnări de situație și momente emoționante, ce fac din acest spectacol o experiență captivantă pentru toate vârstele.
„Am încercat să folosesc o cheie originală, fără să denaturez povestea, deși am modificat puțin finalul. Spectacolul se bazează pe conflictul clasic dintre bine și rău, așa cum întâlnim în toate basmele,” a declarat regizorul Dan Mirea.
Regizorul promite o surpriză de proporții: spectacolul este conceput pentru a include elemente 4D, oferind copiilor stimuli senzoriali care îi vor transpune direct în universul magic al poveștii. „Acest spectacol s-a născut din dorința copiilor de a vedea și o variantă teatrală a filmului Disney. Este un spectacol gândit pentru a fi o experiență memorabilă,” a adăugat regizorul.
-
Politicăo săptămână în urmă
PSD face prima propunere pentru funcția de viceprimar, la următoarea ședință a Consiliului Local Lugoj
-
Actualitateo săptămână în urmă
Pe cine au votat lugojenii pentru funcția de președinte. Lovitură majoră pentru PSD și PNL
-
Politicăo săptămână în urmă
Lugojenii au ales președintele. Câți alegători au votat în Lugoj; Cine merge în turul doi conform exit-poll
-
Opiniio săptămână în urmă
Călin Georgescu și rețeta nocivă pentru viitorul României