Iulius Mall

Licitație reluată pentru cei 9 kilometri de autostradă lipsă dintre Lugoj și Sibiu

Licitația pentru lotul 2 al autostrăzii care leagă Lugojul de Deva a fost în sfârșit reluată, la scurt timp de la anunțul ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, care a spus că s-a ajuns la un acord cu constructorul. Bucata de autostradă costă aproape 380 de milioane de euro, pentru cei 9 kilometri lipsă din șoseaua de mare viteză. Ca termen de execuție, autostrada trebuie să fie gata în patru ani.

Publicitate

„A fost o reziliere abuzivă în 2017, constructorul a câştigat, anul trecut a venit o decizie care a căzut ca o secure pe acest proiect, de plată a 270 de milioane către acest constructor, de repunere în contract şi, practic, lucrurile acolo erau blocate. Este singurul sector lipsă de pe autostrada A1, între Sibiu şi Arad/Nădlac, şi întreabă ce se întâmplă acolo, că avem o zonă lipsă de 9 kilometri de autostradă şi se ocoleşte pe drumul naţional alăturat. Ei bine, în sfârşit s-a ajuns la un acord cu acel constructor şi se poate debloca licitaţia care deja este lansată, se depun clarificările acolo şi în curând se vor depune ofertele, deci vom avea un constructor care să construiască acele tuneluri şi în sfârşit să avem autostrada continuă de la Sibiu până la Bruxelles”, a explicat Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor.

Contractul prevede proiectarea, execuția și finalizarea lucrărilor pe aproximativ 9.13 kilometri, din care 2.13 kilometri de tunel, conform SEAP. Oferta prevede acceptarea celui mai bun raport calitate-preț, puncte bonus urmând să primească firma care asigură cea mai lungă perioadă de garanție. Un alt criteriu este durata de execuție a cât mai scurtă a contractului, de aproximativ 4 ani.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate