Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a renunțat la proiectul pasajului rutier suprateran din zona străzilor Bocșei și Banatului, după ce locuitorii din zonă au câștigat procesul intentat statului. Informațiile au fost făcute publice de muzeograful Oliviu Gaidoș, care a fost implicat activ în demersul civic și juridic.
Decizia vine în urma hotărârii judecătorești nr. 576 din 26.11.2025, prin care instanța a obligat Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Compania Națională de Căi Ferate CFR SA la plata cheltuielilor de judecată. Potrivit deciziei, statul trebuie să achite reclamanților suma totală de 21.600,49 lei.
„Obligă în solidar pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și intervenienta forțată Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. la plata către reclamanți a sumei totale de 21.600,49 lei cheltuieli de judecată”, se arată în hotărârea instanței.
Locuitorii din zonă au contestat proiectul pasajului suprateran, susținând că acesta a fost ilegal încă de la început. Potrivit acestora, nu au fost respectate etapele legale obligatorii, în special consultarea publică, iar documentația de urbanism necesară – PUZ și PUD – a lipsit cu desăvârșire. În acest context, copacii de pe strada Bocșei au fost tăiați, deși proiectul nu a fost finalizat, iar până în prezent nu a fost stabilită nicio răspundere pentru acest fapt.
În demersul lor, cetățenii afirmă că nu au avut sprijinul Biroului de Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Lugoj. Arhitectul-șef al municipiului, Dinel Mazilu, este acuzat că a sprijinit tacit proiectul, deși avea atribuții explicite în fișa postului pentru a interveni. Situația este comparată cu alte proiecte controversate din oraș, precum pasajul rutier din strada Buziașului, unde trotuarele destinate pietonilor au o lățime de aproximativ 80 de centimetri.
Totodată, conform celor menționate de Gaidoș, de-a lungul timpului, primarii care s-au succedat la conducerea Lugojului au pus responsabilitatea fie pe legislație, fie pe administrațiile anterioare. Este menționat și cazul fostului primar Claudiu Buciu, care a susținut public că ar fi existat un acord pentru un pasaj subteran încă din anul 2017. Conform documentelor prezentate, avizul primarului a fost emis însă abia la data de 05.04.2023, cu numărul 38491.
În urma acționării în instanță, Ministerul Transporturilor și CFR au renunțat oficial la proiectul pasajului suprateran. În prezent, autoritățile caută o alternativă considerată mai puțin invazivă, care să fie acceptată atât de riverani, cât și de locuitorii care tranzitează zona cu autovehiculele. Soluția aflată în discuție este realizarea unui pasaj subteran de mici dimensiuni.
Muzeograful a salutat decizia instanței și implicarea comunității locale, subliniind că acest caz creează un precedent important. Potrivit acestuia, statul nu mai poate impune proiecte de infrastructură fără a ține cont de opinia cetățenilor care finanțează indirect aceste investiții.
„Îi felicit pe lugojenii care au susținut și au luptat pentru această cauză – în fapt, pentru dezvoltarea armonioasă a orașului, pentru adoptarea unor soluții moderne, nu impuse de la centru. Putem dezvolta Lugojul doar prin implicare directă. Nu îi lăsați pe alții să decidă în locul nostru ce este bine pentru oraș”, a declarat Oliviu Gaidoș.
Într-o notă post-scriptum, acesta a adăugat că „poate ar fi bine ca proiectul noii gări să fie pus în dezbatere publică”.