Erwin Floroni, fostul director al spitalului, a acceptat să acorde un interviu publicației Lugojeanul.ro, în care să explice situația spitalului din Lugoj și a evenimentelor prin care a trecut instituția medicală în ultimul timp. Managerul Erwin Floroni a fost schimbat cu două săptămâni înainte de ajunge cu mandatul la final, însă spune că oricum nu ar mai fi continuat pe funcția pe care a obținut-o prin concurs în 2017.
– Domnule doctor, să începem cu începutul. O să vă rugăm să ne spuneți ce v-a făcut să vă doriți funcția de director, în situația în care erați deja un personaj cu notorietate în spitalul lugojean. Din câte îmi amintesc, ați fost medicul care a făcut prima operație laparoscopică la Lugoj, când în alte spitale nu se apela la această procedură?
– Da așa este. Au fost mai multe chestii. În primul rând, am văzut că lucrurile nu mergeau bine în spital, în vremea aia. Nu erau materiale, spitalul era cu datorii tot mai mari, lipsuri multe și m-am gândit că fiind un bun organizator aș putea să fac ceva ca lucrurile să meargă. Pe lângă asta, primarul de atunci avea încredere în mine și m-a rugat să preiau această funcție.
– Care era cea mai mare problemă cu care se confrunta spitalul la aceea dată?
– Cea a datoriilor. Întotdeauna cea mai mare problemă a spitalului au fost datoriile mari. Chiar dacă se achitaseră datoriile, spitalul a intrat din nou în datorii, în lunile următoare. Au crescut și în timpul mandatului meu. În primul an, au crescut considerabil. Eram și eu la început, am început să dau drumu la achizițiile de materiale sanitare și medicamente. Între timp, mi-am dat seama că, cu cât cumperi mai mult, cu atât se consumă mai mult. Adică nu se mai ține cont că trebuie făcută economie. În timp, am putut să fac o medie a consumului și am putut să observ istoricul pacienților și atunci am putut să vedem cum să facem ca datoriile să nu mai crească, chiar să scadă. O perioadă, în 2018, am reușit să limităm creșterea datoriilor și să ținem situația sub control, dar au venit schimbările legislative, inclusiv cele salariale, care efectiv ne-au dat în cap, pentru că din partea Casei era asigurată doar o parte din creșterile salariale, iar contractele cu Casa de asigurări nu erau făcute să susține aceste creșteri salariale și atunci datoriile au început din nou să crească. Mai mult, în 2009, Casa s-a hotărât să nici nu facă contract cu spitalele, deși noi am avut niște indicatori extraordinari de buni și am fi avut o finanțare foarte bună. Au decis să meargă pe acte adiționale, pe care le făceau cum vroiau ei. Au crescut tarifele la energie, la gaze foarte mult, iar subvenționare lor de la primărie nu s-a făcut în totalitate și atunci normal că aceste datorii au crescut. Spitalul nu este o fabrică, nu produci ceva și pui prețurile pe care le vrei, ca să poți face rost de bani.
– Cât este astăzi datoria spitalului, de unde s-a adunat și cum a afectat activitatea?
– Cea mai mare parte a datoriilor de astăzi vine din achiziția de medicamente și materiale sanitare. Problema spitalului și a tuturor spitalelor din România este subfinanțarea. Adică, dacă tratezi un pacient și te costă o sumă, Casa îți plătește o sumă constantă în funcție de niște indicatori, indiferent cât consumi tu pe pacient. Și atunci e normal ca să nu poți să faci achiziții și să nu poți să te dezvolți și să acumulezi datorii. În 2020, când a venit pandemia nu au mai prea fost pacienți. Contractele erau plătite integral și în felul acesta nu am mai făcut atât de multe consumuri, în prima perioadă a anului. Și am învățat și noi cum să facem ca aceste consumuri să fie ținute sub control. Pacienții din Lugoj, nu prea au cumpărat medicamente și materiale sanitare. Au mai trimis medicii, din câte am înțeles, dar nimeni nu a venit să depună o plângere la direcțiune, deși eu am tot spus, că atunci când se întâmplă acest lucru să vină și să depună plângeri la direcțiune. Nu s-a plâns nimeni, doar prin presa din oraș sau pe rețelele de socializare. Oficial, nimeni nu a depus o plângere la conducerea spitalului. Nefiind atât de mulți pacienți am reușit să mai achităm datoriile. Din calculele mele, până anul viitor am fi reușit să achităm tot, care astăzi înseamnă vreo 2,5 milioane de lei.
-Cum a fost perioada coronavirusului pentru dumneavoastră ca manager, pentru medici, pentru pacienți?
-Am încercat să ne organizăm din forțe proprii. Cu lupte, fără bani! Dar a fost o mare bătaie de cap. Am avut noroc că am mai avut din donații niște materiale, niște halate, pe care eu am decis să le păstrăm într-o magazie și chiar ne-au ajutat. Pentru că pe piață nu era nimic. Nu materiale nu medicamente, nimic! Practic un haos total și fiecare s-a organizat cum a putut, cu „pilele” pe care le avea, cu cunoștințele pe care le avea, doar așa era servit. Eu cred că, în ultimele nouă luni, am fost destul de bine organizați, pentru că nu am avut situații extraordinare, nu am fost închiși ca alte spitale. Să ne gândim numai la spitalul din Deva, de exemplu, care s-a închis de două ori, câte o lună, dar și alte și alte spitale, care efectiv s-au închis din cauza infectărilor. Spitalul nostru a funcționat foarte bine, am tratat foarte mulți pacienți, pe mulți i-am și vindecat și eu zic că ne-am descurcat foarte bine. Dar a fost extrem de greu și pentru medici și pentru noi cei din conducere, nu am avut zile și nopți. Telefoanele au sunat mereu și trebuia să ne descurcăm în condițiile date.
– Au fost tot felul de reproșuri la adresa dumneavoastră, din partea fostei administrații locale. Că nu sunteți în stare să cheltuiți banii, că nu faceți investiții…
– Nu e chiar așa. Eu făceam un buget la sfârșitul anului, pentru anul viitor. Marea problemă, și am tot spus chestia asta dar am înțeles că nu era ok, în mod normal eu ceream un buget pentru medicamente și materiale, un buget pentru aparatură și unul pentru reparații capitale. Pentru materiale sanitare erau banii de la Casa de Asigurări, restul de la Primăria Lugoj, de unde veneau și pentru utilități. E o mare problemă, și asta ne-a spus-o și Curtea de Conturi, când faci o estimare pentru anumită lucrare, în mod normal calculul trebuie să-l facă cineva avizat. În spital nu există un inginer constructor, care să facă asta și atunci dacă îmi era cerut la buget să spun cât costă lucrarea respectivă, spuneam o sumă estimativă, care anul următor trebuia să o modific și de aia apăreau modificările și mi se spunea că dau banii înapoi. La fel era și pe aparatură, estimam o sumă anul acesta, iar până primeam banii, anul următor, era posibil să se scumpească sau să se ieftinească și atunci mă trezeam că mai trebuie să cer bani sau să dau înapoi. Și toate astea se făceau prin ședințe de consiliu.
Acesta era motivul că în fiecare astfel de ședință erau discuții, că eu nu știu ce vreau să fac cu banii. Nu era așa! Ideea e că nu puteai să estimezi o anumită lucrare sau un anumit aparat exact, pentru că se făceau în anul următor. Dacă suma ar fi fost pusă global, să zicem pentru reparații capitale sau pentru achizții aparate, atunci era mai simplu. Așa a fost 2017 și în 2018. După aceea s-a trecut pe fiecare lucrare în parte: zugrăvit, schimbat geamuri, ecograf, ekg etc. Atunci a apărut un anumit haos. Însă am reușit să ne organizăm. Unde au rămas probleme, a fost la capitolul reparații, unde trebuie să faci proiect. Proiectantul îți spune că termină proiectul într-un anumit număr de luni și nu-l face, și atunci nu mai ajungi să cheltui sumele, iar la sfârșitul anului trebuie să le dai înapoi, pentru că nici nu poți să le cheltui în altă parte. Anul următor trebuie să pui din nou sumele în buget și tot așa. Asta a fost cu lucrările. În plan erau mult mai multe, trebuia să terminăm secția de chirurgie, secția de interne, lift în spate, la pneumologie, toate sunt în faza de proiect.
– Care este povestea relației cu firma de pompe funebre, pentru că au apărut tot felul de reclamații despre modul în care se acționează. Care este povestea și legătura dintre spital și această firmă?
– Povestea este foarte simplă. În martie, când a început să crească numărul cazurilor de coronavirus și apăreau semne că o să mai și moară oameni, ni s-a pus în vedere că toate spitalele suport COVID au obligația să își facă circuite separate pentru morga normală și separat pentru pacienții COVID. Noi nu am avut posibilitatea asta, pentru că morga spitalului este mică. Nu am fost singurii. Și la Spitalul Victor Babeș e la fel și la CFR și la alte spitale. Atunci am întrebat cum s-au descurcat, fiecare mi-au spus cum s-au descurcat și toți au făcut contracte cu firma de pompe funebre. L-am sunat pe domnul primar (n.r. Francisc Boldea) și el mi-a indicat să vorbesc cu Octavian. L-am sunat și omul mi-a spus că nu e nicio problemă, că are un container frigorific, pe care îl poate pune în curtea spitalului. Am făcut un protocol de colaborare, prin care eu i-am pus la dispoziție curentul și el îmi punea containerul, cu condiția că în el nu o să fie doar morții noștri, ci o să fie și de la alte spitale cu care el are contracte.
În situația în care nu găsești nimic pe piață, cauți soluții cât mai avantajoase pentru spital. Protocolul nostru spune clar, că noi îi dăm curentul nostru și că decedații noștri sunt luați brancardieri noștri și sunt duși la containerul frigorific. În rest eu nu comentez ce face Octavian. Ce mă deranjează cel mai tare, a fost faptul că ori de câte ori apare o plângere, oamenii se duc la presă și nu vin la noi. Eu am fost deschis și am spus de fiecare dată. Exista un email al spitalului și exista posibilitatea de a se depune plângere la orice oră. Nu cred că este normal să mergi la presă și să rezolve presa în felul în care rezolvă. Spitalul nu a eliberat nicio factură sau o chitanță pentru pacienții COVID. Dar din câte știu eu, actualul manager a declanșat o anchetă și nu se adeveresc multe din lucrurile reclamate în presă.
– Cu ce nevoi ați lăsat spitalul, în momentul în care ați fost schimbat. Ce urgențe sunt în spital?
– Nevoile sunt cele care au fost totdeauna. Materialele sanitare care se consumă foarte repede și de multe ori mai mult decât trebuie. Începusem, la finalul mandatului, o anchetă vizavi de consumurile exagerate pe anumite secții pentru că nu cred că era normal ca aceste consumuri să se dubleze în timp ce pacienții sunt la jumătate. Am început această anchetă și probabil am supărat pe unul, pe altul și na… mă rog.
– Erați la final de mandat, ați mai fi continuat dacă nu era decizia primarului de a vă schimba?
– Nu. Nu aș mai fi continuat și știe și domnul primar, i-am spus dorința mea de a mă opri. Consider că mi-am dus la bun sfârșit mandatul. A fost un mandat nebunesc. Eu sunt chirurg și iubesc chirurgia și am ajuns să mă îndepărtez de meseria mea foarte mult, lucru pe care nu mi l-am dorit. Am vrut să mă opresc încă din august, dar am fost rugat să mai rămân pentru că era o perioadă tulbure. Mă bucur că s-a terminat, mă pot întoarce pe chirurgie și pot să-mi văd liniștit de meseria mea.
– Să înțeleg că o să continuați la Lugoj?
– Da, bineînțeles. Nu sunt supărat, nu sunt frustrat! Eram obosit, nu am de ce să fiu supărat. Funcțiile nu sunt veșnice, nu sunt genul care să țină de scaun. Managerii se schimbă, dar eu am o meserie pe care nu mi-o poate lua nimeni. Sunt bucuros că fac parte din echipa acestui spital și voi face parte până la sfârșit din această echipă.
– Cum vedeți viitorul spitalului lugojean?
– Eu am spus din 2017, am avut un vis. Încă din proiectul de management, când am dat concurs, am spus clar că este nevoie de un spital nou. Atunci am început cu această idee. De atunci am tot vehiculat această idee, pentru că în situația de astăzi, în care medicina evoluează, în care DSP ne cere tot mai multă prudență și tot mai multe norme respectate, pe care nu le poți asigura, spitalul acesta nu mai poate funcționa așa. E nevoie de un spital nou sau să faci ceva la spitalul acesta, dar acel ceva costă mai mult decât să faci un spital nou. În condițiile acestea, spitalul din Lugoj nu va trece niciodată turul doi de acreditare și nu primește niciodată acreditarea. Eu am făcut un proiect de reabilitare termică, cu doi ani în urmă, în care erau incluse niște lucruri care îl apropiau de condițiile cerute, dar a fost respins tocmai pentru că spitalul este foarte vechi.