Iulius Mall

INFRANGERE! CSM Lugoj incepe cu stangul faza a doua din playoff-ul campionatului de volei a Romaniei

csm lugoj scm craiova 16 martie 2014 playoff divizia a1 volei foto lugojeanul (21)CSM Lugoj a disputat astăzi prima partidă din a doua fază a playoff-ului campionatului de volei feminin, după ce în prima fază formația antrenată de Bogdan Paul a învins echipa SCM Craiova, cu un meci pierdut acasă și restul câștigate în deplasare și respectiv pe teren propriu, ambele cu scorul de 3 la 0 în favoarea echipei noastre. Faza a doua a început astăzi pentru lugojence, care au jucat, de la ora 18:00, în deplasare la Târgoviște, acolo unde și-au măsurat puterile împotriva echipei CSM-ului local. Din nefericire pentru lugojencele noastre, partida a fost una dominată cap-coadă de gazde.

În primul set, lugojencele au reușit să le fure fetelor din Târgoviște doar 9 puncte, și alea adjudecate cu greu, în fața unui adversar care nu a văzut altceva în fața ochilor decât victoria și participarea într-o cupă continentală. În al doilea set, fetele noastre și-au revenit după al doilea timp de odihnă tehnic, însă din păcate parțial, setul fiind adjudecat de către jucătoarele din Târgoviște cu scorul de 25 la 19.

Publicitate

Din păcate, nici în setul al treilea, lucrurile nu au stat mai bine pentru jucătoarele noastre, scorul ultimei perioade de joc a meciului fiind 25 la 17. Miza pentru următoarele două posibile partide este bătălia pentru locurile 5-8, dintre care primele două poziții vor asigura un loc în cupele europene. Următorul meci are loc la Lugoj, pe 2 aprilie, începând cu ora 18:30, la sala sporturilor de pe Timișorii.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate