Iulius Mall

Încăierare în mijlocul zilei la Lugoj între un bătrân și două femei, aplanată de intervenția poliției

Un bătrân care conducea o mașină pe una dintre cele mai aglomerate străzi din Lugoj s-a enervat la culme vineri la prânz, motiv pentru care a sărit la bătaie la două femei. Una dintre acestea avea chiar și un copil în brațe, povestesc martorii care au văzut întreaga scenă.

Publicitate

S-a întâmplat în jurul orelor 13, în intersecția de la Zona Unic din Lugoj. Din primele informații, bătrânul care mergea spre universitate stătea la semafor, iar la un moment dat pe zebră au apărut cele două femei. Acestea nu au grăbit pasul văzând că bărbatul vrea să treacă de semaforul care se făcuse verde, iar după mai multe claxoane insistente ale șoferului, au lovit cu piciorul mașina acestuia.

Bărbatul, pierzându-și cumpătul, a sărit din mașină și a început să le înjure și chiar să încerce să le îmbrâncească pe cele două femei. Martorii au sunat la 112, la fața locului ajungând imediat un echipaj de la ambulanță, dar și polițiștii.

Potrivit acestora, atât bărbatul de la volan cât și cele două femei au fost sancționate cu amendă, potrivit Legii 61 privind conduita socială, pentru scandal. 

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate