Elevii din Lugoj s-au întors luni, 8 septembrie 2025, în bănci, însă debutul noului an școlar a fost atipic: curțile școlilor au rămas liniștite, fără tradiționalele festivități de deschidere. Absența ceremoniilor i-a surprins și i-a nemulțumit pe mulți părinți, în special pe cei ai copiilor din clasele pregătitoare sau din ciclul primar, pentru care prima zi de școală are o semnificație aparte.
Dacă în alți ani curțile instituțiilor de învățământ erau pline de elevi, profesori și familii, anul acesta atmosfera a fost cu totul diferită. Directorii școlilor nu au oferit explicații concrete, menționând doar că „așa s-a decis”, fără a preciza cine a dispus această schimbare.
Situația cea mai dificilă se resimte la Liceul Teoretic „Iulia Hașdeu”, unde clădirea principală și sala de sport se află încă în proces de reabilitare energetică. Până la finalizarea lucrărilor, prevăzută pentru anul viitor, elevii vor învăța în două schimburi, dimineața și după-amiaza.
În rest, majoritatea unităților de învățământ din Lugoj au început anul școlar în condiții bune, unele beneficiind chiar de dotări noi – mobilier modern și table interactive. Primăria a sprijinit familiile cu peste 350 de ghiozdane complet echipate, distribuite elevilor din clasa pregătitoare. De asemenea, școlile au efectuat lucrările de igienizare și zugrăvire necesare.
Astfel, deși străzile orașului au fost pline de părinți și copii în dimineața de 8 septembrie, liniștea din curțile școlilor a rămas imaginea definitorie a acestui început de an școlar.