
Cei trei hoţii de carburant, prinşi de poliţişti în urmă cu două zile, sunt cercetaţi şi într-un alt dosar. Aceştia ar fi întreţinut, în mod repetat, relaţii sexuale cu două minore din Făget, faptă prevăzută şi pedepsită de art 220 din Codul Penal, care spune că „Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise cu un minor, cu vârsta între 13 şi 15 ani se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.”
La data de 12 februarie, începând cu ora 06.00, lucrătorii din cadrul Poliţiei oraşului Făget-Fomaţiunea de Investigaţii Criminale, cu sprijinul lucrătorilor IIJ Timis au pus în executare un număr de patru mandate de percheziţie domiciliară în localitatea Nădrag jud. Timiş, în mai multe cauze penale privind furturile din auto, comise pe raza orasului Făget şi a comunelor arondate.
În urma percheziţiilor domiciliare s-a reuşit probarea faptelor în trei dosare penale cu AN, prin găsirea mai multor bunuri: opt butoaie din plastic furtune şi plăcuţe cu numere de înmatriculare folosite pe autovehiculul cu care aceştia se deplasau la comiterea furturilor .