Reprezentanții celor două echipe au dominat și întrecerile individuale: 3 medalii de aur (cu echipa, la individual compus și la cal cu mânere), una argint (la bară ) și una de bronz (la inele) a câștigat Andrei Sebastian Pantar (CSȘ Lugoj), 3 medalii de aur (cu echipa, la inele și la bară), două de argint (la individual și la cal) și una de bronz (la sol) și pentru Mateo Cristian Burdușel (CSȘ Lugoj) la Juniori III, Nivel 1.
Federația Română de Gimnastică și Primăria Municipiului Lugoj au organizat, în perioada 19-20 mai, la Sala Sporturilor “Ioan Kunst Ghermănescu”, Campionatul Național pe Echipe și Individual al Juniorilor III, Nivel 1 și 2 (9-11 ani) şi Festivalul Regional de Gimnastică pentru Toţi. Au participat 76 de sportivi de la 14 cluburi din țară: CSA Steaua, CSŞ Dinamo, CSŞ Sibiu, CSŞ Lugoj, LPS Bistriţa, CSŞ Gloria Arad, CSŞ Reşiţa, CSM Reșița, CSŞ 1 Timişoara, CSŞ Braşovia, LPS Tg Mureş, CSM Cluj Napoca, CSS Buzău, LPS Târgu – Mureș.