Temperaturile extrem de scăzute din această perioadă au determinat autoritățile locale din Lugoj să ia măsuri pentru protejarea persoanelor vulnerabile. Primăria Municipiului Lugoj a anunțat că a intervenit pentru sprijinirea persoanelor fără adăpost, în contextul condițiilor de frig extrem.
Acțiunea a fost desfășurată de Poliția Locală Lugoj, în colaborare cu Direcția de Asistență Socială Comunitară, care au identificat persoanele fără adăpost aflate pe raza municipiului. Oamenii străzii au fost conduși către centrele de zi și de noapte, dar și către localitățile lor de domiciliu, acolo unde acest lucru a fost posibil.
Potrivit informațiilor transmise de Primăria Lugoj, persoanele care au refuzat sprijinul oferit de autorități au fost informate că pot solicita cazare la adăpostul de noapte situat pe strada I. Vidu. În total, opt persoane au fost legitimate și luate în evidență, pentru a li se putea asigura protecția necesară în condițiile meteo actuale.
Reprezentanții administrației locale fac apel la cetățeni să semnaleze orice persoană aflată în dificultate, pentru ca autoritățile să poată interveni rapid și să prevină situațiile care pot pune în pericol viața oamenilor expuși gerului.
Primăria Lugoj precizează că astfel de acțiuni vor continua pe toată durata perioadelor cu temperaturi scăzute, obiectivul fiind protejarea persoanelor fără adăpost și reducerea riscurilor asociate frigului extrem.