Iulius Mall

GALERIE FOTO! Fundatia Bashford a demarat la Lugoj constructia celui mai mare centru social din Romania

DSC_0170Peste 200 de persoane, oficialități și oameni de afaceri, au participat luni, 17 martie, începând cu ora 16:00, la inaugurarea lucrărilor pentru cel mai mare centru social din România. Lucrarea, care va fi ridicată pe Dealul Viilor, este finanțată de Fundația Bashford, cea care colaborează cu primăria Lugoj și care are mai multe astfel de centre peste ocean, în Statele Unite ale Americii. Anul trecut, o delegație formată din primarul lugojean și un consilier local a fost prezentă în statul Virginia, la invitația Lindei Bashford, președinte al fundației.

Cu această ocazie, 8 membrii ai fundației americane au participat la începerea oficială a lucrărilor, alături de invitații din partea partenerilor români, oameni de presă, consilierii locali ai Lugojului, reprezentanți ai unor instituții din oraș, dar și oricare alt cetățean ce vrea să fie prezent la eveniment. După ce au rostit câteva cuvinte, membrii fundației, cât și cei ai administrației locale, au tăiat panglica onorifică, după care au clădit primele cărămizi la fundația bazei. La final toată lumea s-a așezat la masă, unde s-au servit bucate alese, ca la orice mare sărbătoare.

Publicitate

Terenul cu funcţiuni administrative, educaţionale, asistenţă socială, cazare, agrement, mică producţie agricolă şi industrială, va fi amplasat în intravilanul extins al Lugojului, pe o suprafaţă totală de aproape 40 de hectare. Aici se vor construi următoarele:

-clădire multifuncţională de birouri, recepţie, cazare pentru 50 de persoane, sală de mese, sală de conferinţe pentru 100 de persoane;
-clinică medicală cu următoarele specializări: medicină generală, interne, stomatologie, psihologie, psihiatrie, maternitate;
-staţie radio-TV;
-institut educaţional pentru derularea de cursuri de pregătire profesională;
-capelă;
-locuinţe pentru angajaţii permanenţi;
-complex de cazare pentru 50 de persoane vârstnice;
-cazare pentru familii cu 5 copii;
-clădiri cu apartamente private;
-magazin cu circuit închis;
-clădire dormitor pentru oamenii străzii;
-clădire pentru dezintoxicare şi dezalcolizare;
-sală de sport, bazine de înot, terenuri de fotbal, tenis şi baschet, teren de golf, herghelie cu centru de echitaţie;
-crescătorie de peşti, hală depozit, microfermă, tipografie, garaje şi atelier mecanic pentru vehicule şi maşini proprii.

Aproximativ 130 de locuri de muncă vor fi create în urma lansării acestui proiect. Valoarea totală a investiţiei este de peste 20 de milioane de dolari. Fundaţia Bashford are de peste 2 ani un parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Comunitară din cadrul primăriei Lugoj, prin intermediul acestuia fiind ajutaţi lunar 12 familii cu alimente, adică 80 de persoane.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate