Scene desprinse parcă din filmele de groază într-un bloc din Lugoj. Chiar dacă asociația de locatari a plătit în jur de 10.000 de euro pentru reparații la acoperiș, apa se infiltrează și acum prin acesta, ajungând chiar la etajul trei al imobilului situat în cartierul Micro II.
Într-o postare de pe un grup popular al lugojenilor, Ești din Lugoj dacă…, autorul postării a publicat imagini din interiorul blocului, de pe scară, în care se văd bălțile de apă și starea deplorabilă a tavanului, care arată de parcă mai are puțin și cade.
“În anul de grație 2019, finalizare construcție acoperiș (parte de deasupra care acoperă și protejează o clădire de intemperii) Startul lucrării? Primăvara anului 2018. Dar ce să vezi? Nici vorba de protejarea blocului de întemperii, care și așa riscă să se dărîme. Costul „construcției” din banii locatarilor, aproximativ 10.000€. Apa a ajuns chiar și până la etajul 3. Iată așa ne chinuim și vedeți, apa ajunge să intre pe sub praguri. Nu avem cui să ne plangem, deoarece „constructorul” spune cu nonșalanță că nu e treaba lui”, scrie autorul postării de pe grup.
Mai mult, acesta se plânge că acum, administratorul strânge bani pentru beciul blocului, deși acoperișul a fost un eșec. Întreaga postare de pe Facebook poate fi citită aici. Contactat de către Lugojeanul, primarul Claudiu Buciu spune că nu poate interveni acolo, fiind vorba despre o asociație de locatari, iar lucrările au fost făcute fără autorizație.