Iulius Mall

FOTO Tricolorul ridicat pe podium la Gliwice: DanceMania.ro, campioni în Polonia

Dansatorii clubului DanceMania.ro au obținut rezultate de excepție la competiția internațională „Gliwice Open Festival – Polonia”, unde au reprezentat din nou România în fața unor adversari puternici. Reprezentanții clubului au urcat pe podium, ducând tricolorul pe cele mai înalte trepte și contribuind la imaginea țării în plan sportiv.

Perechea formată din Vlad Alexandru Balaban – Natalia Mihalache a câștigat Locul I la categoria Juvenile Latino, obținând titlul de campioni ai concursului. De asemenea, echipa DanceMania.ro a bifat încă o clasare valoroasă prin perechea Rafael Vasile Hanțig – Maia Mateșescu, care a ocupat Locul IV la Juniori 1 Latino.

Publicitate

Antrenorul Alexandru Iagăru a transmis un mesaj emoționant, subliniind eforturile și dedicarea sportivilor:

„Ieri am reprezentat România din nou într-o puternică întrecere sportivă de profil. Dansatorii DanceMania.Ro au făcut cinste acelui Ro din denumirea clubului și țării noastre, România! (…) Noi facem ceea ce știm mai bine pentru a onora țara și a contribui la imaginea României pe plan internațional, ne dezvoltăm, devenim tot mai valoroși și punem această muncă sub tricolorul românesc, ridicându-l pe cele mai înalte trepte ale podiumurilor, în toate țările în care mergem să fim dansatori români de valoare care oferă valoare și valori!”, a transmis acesta.

Iagăru a mai subliniat că, în ciuda dificultăților din țară, munca și pasiunea transformă obstacolele în reușite, iar sportivii devin purtători de tricolor atât pe podium, cât și în suflet.

La final, acesta a transmis un mesaj tuturor românilor:

„Vă îmbrățișăm cu iubire, dragi români!”

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate