Bucuria sărbătorii pascale a fost sporită, în a doua zi de Paști, de vizita Preasfințitului Părinte Paisie Lugojanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, la Biserica „Învierea Domnului” din Lugoj, biserică ce și-a serbat hramul.
Ierarhul a fost întâmpinat în dimineața zilei de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte părintele inspector eparhial Marius Sfercoci – fiu al parohiei, Preaonoratul Părinte Protopop Ionuț Furdean, părintele protopop onorar Ioan Cerbu, preotul paroh Nicolae Ciucure, părintele pensionar Mihai Sidei – ctitorul bisericii, precum și diaconii Veselin Ciocov, Constantin Diaconescu și Daniel Andrieșcu.
Sfânta Liturghie a fost oficiată în biserica împodobită de sărbătoare, în prezența a numeroși credincioși și invitați, precum și a autorităților locale, în frunte cu primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra. Mulți dintre cei prezenți s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului, având deplină trăire duhovnicească.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Ligii Tinerilor Creștini Ortodocși din Lugoj, care a reunit generații de membri, sub bagheta profesoarei Alina Bogoevici.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Paisie a vorbit despre importanța trăirii autentice a perioadei de după Înviere, subliniind rolul conștiinței fiecăruia în raport cu veșnicia. Folosindu-se de cuvinte și citate ale Sfinților Părinți, ierarhul a arătat că adevăratul om este acela care rămâne după judecata lui Hristos.
La finalul slujbei, părintele protopop Ionuț Furdean a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și slujire, preoților și diaconilor slujitori, autorităților, invitaților și credincioșilor care contribuie activ la viața parohiei. De asemenea, a transmis, în numele comunității, gânduri de recunoștință și rugăciune către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan, care a binecuvântat desfășurarea acestei întâlniri în biserica lugojeană.
Preasfințitul Paisie a amintit, cu emoție, că în urmă cu aproape 16 ani, biserica „Învierea Domnului” din Lugoj a fost sfințită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la inițiativa părintelui Mihai Sidei, ctitor al locașului de cult și prezent și de această dată în mijlocul credincioșilor la slujba de hram.







