Călătorul care ajunge la Lugoj cu trenul va găsi, în inima Parcului Gării, un ansamblu de piatră care, de decenii, desparte comunitatea lugojeană. Cunoscut simplu sub numele de „Monumentul Sovietic”, acest sit nu este doar o construcție de beton, ci mulți lugojeni îl numesc o rană deschisă a istoriei care refuză să se vindece.
Aflat astăzi într-o stare de degradare ce oglindește indiferența sau, poate, neputința autorităților, monumentul are o poveste cel puțin misterioasă, apărând din neant imediat după Cel De-al Doilea Război Mondial și stârnind controverse la nivel local. 
Monument al eliberării sau propagandă?
Deși mulți lugojeni îl numesc monument, structura din Parcul Gării este mai degrabă un complex hibrid. Elementul central, un pilon vertical masiv, auster și lipsit de orice rafinament artistic, domină spațiul. La baza acestuia, o înșiruire de plăci de piatră amintește de un mic cimitir militar simbolic, inscripționat cu caractere chirilice.
Ridicată în perioada imediat de după 1944, construcția a avut ca scop să consfințească prezența „eliberatorilor” sovietici în Banat. Într-o epocă în care simbolurile trebuiau să inspire forță și recunoștință obligatorie, locația nu a fost aleasă întâmplător. Gara, poarta de intrare în oraș, trebuia să le amintească tuturor cine deținea controlul ideologic.
Controversele legate de monument
Controversa din jurul acestui loc nu este doar una vizuală, ci mai degrabă una profund istorică, spun lugojenii mai ales de vârste înaintate. Pentru generațiile mai vechi și pentru istorici, acest complex reprezintă paradoxul istoriei românești de după cel de-al Doilea Război Mondial.
„Orașul Lugoj nu a fost eliberat de sovietici și în zona orașului nu a murit niciun sovietic în ‘44. Acest monument face parte dintr-un ansamblu de monumente care au împânzit România și care au menirea de a ne apropia de Rusia. Este rușinos că în Lugoj sunt două monumente închinate sovieticilor”, scrie un lugojean în recenziile dedicate monumentului de pe Google.
Dacă oficial a fost ridicat pentru a onora soldații sovietici căzuți în luptă, pentru mulți lugojeni el este simbolul începutului deportărilor în Bărăgan, al colectivizării forțate și al instaurării unui regim care a zdrobit elita intelectuală a orașului.
În contextul geopolitic actual, simbolistica pilonului sovietic a devenit și mai greu de tolerat, fiind percepută de mulți ca o rămășiță a unui imperialism care încă provoacă traume.
Degradarea locației
Astăzi, „monumentul” oferă o imagine dezolantă. Plăcile de piatră sunt crăpate, inscripțiile sunt aproape ilizibile, iar vegetația sălbatică pare să încerce să înghită betonul sovietic. Această stare de paragină nu este neapărat rezultatul lipsei de fonduri, ci mai degrabă o formă de „rezistență prin abandon”.
Monumentul beneficiază de o protecție legală care face demolarea sa aproape imposibilă fără un proces birocratic epuizant. Nicio administrație locală nu a dorit să-și asume nici restaurarea lui (care ar fi interpretată ca un gest pro-rus sau nostalgic comunist), dar nici mutarea lui (care ar putea atrage sancțiuni legale sau conflicte diplomatice). Astfel, soluția a fost tăcerea: lăsarea pietrelor să se macine sub ploi și ninsori.
Viitorul monumentului
Pe pilonul central al monumentului domină inscripția „Glorie eternă eroilor sovietici căzuți în lupta pentru eliberarea Uniunii Sovietice și a României de sub fascism”. Ultima dată când eroii îngropați aici au fost comemorați se întâmpla în 2015, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la încheierea războiului.
Vocile lugojenilor sunt împărțite în legătură cu soarta monumentului. Unii cer cu vehemență „curățarea” parcului de acest vestigiu, propunând mutarea pietrelor funerare într-un sector militar al cimitirului și transformarea zonei într-un spațiu dedicat istoriei locale autentice.
Alții cred că monumentul ar trebui păstrat exact așa cum este, adică degradat, ca o lecție vie despre cum timpul și adevărul istoric erodează până și cel mai dur beton ideologic. Până când autoritățile vor găsi curajul unei decizii finale, monumentul sovietic din Parcul Gării din Lugoj rămâne pe loc, așa cum stă de aproape 75 de ani.
O prezență mută, gri și controversată, care le amintește trecătorilor că istoria, oricât de mult am încerca să o ignorăm, nu poate fi pur și simplu ștearsă, cu mătura sau buldozerul, din viețile noastre.
surse foto: Google Reviews/Ziua de Vest
