Peste 200 de copii din Lugoj și localitățile învecinate au participat, timp de trei zile, la o tabără de vară desfășurată la Mănăstirea Sfânta Treime din Pereu. Evenimentul, organizat cu sprijinul Bisericii și al unei echipe de voluntari, a oferit celor mici prilejul de a petrece timp împreună, de a socializa și de a se apropia de valorile credinței.
Tabăra a inclus activități educative, jocuri, ateliere creative și momente de rugăciune, toate desfășurate într-un cadru natural, departe de agitația orașului. Organizatorii au urmărit nu doar distracția copiilor, ci și formarea lor spirituală și dezvoltarea unor relații autentice între participanți.
Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a felicitat inițiativa și a transmis un mesaj de apreciere pentru organizatori, voluntari și gazdele evenimentului.
„Felicit din suflet echipa de voluntari care s-a implicat în această activitate frumoasă și le mulțumesc preoților – în mod special părintelui duhovnic al mănăstirii și maicii starețe – pentru sprijinul oferit și pentru că au găzduit acest eveniment atât de important pentru copii, mai ales în perioada vacanței”, a scris edilul pe pagina sa de Facebook.
Acesta le-a transmis copiilor un mesaj simplu, dar cu impact:
„Să se bucure de timpul petrecut împreună, să socializeze și să lase telefoanele deoparte. Astfel de momente sunt o binecuvântare – ele hrănesc sufletul, întăresc legăturile frumoase dintre copii și îi apropie de valorile credinței și de Dumnezeu. Sper ca acești pași făcuți în curtea Bisericii să fie doar începutul unui drum frumos, cu inimile pline de lumină și bucurie!”


