
480 de locuri la Revelionul Seniorilor au fost pregătite și pentru această trecere dintre ani pentru pensionarii lugojeni, care au făcut coadă de la ore neortodoxe ale dimineții în fața Teatrului Municipal „Traian Grozavescu” din oraș, deși distribuirea tichetelor s-a desfășurat cu începere de la ora 10:00 dimineața. Din cele 480 de bilete cumpărate, doar jumătate câștigătoare, acestea asigurând intrarea a două persoane la balul de Revelion. Astfel, seniorii lugojeni care au avut norocul cu ei vor merge la petrecere, în timp ce aceia care nu vor prinde o invitație valabilă, dacă partenerul sau partenera nu au avut nici ei șansa să o facă, vor rămâne acasă.
Petrecerea de Revelion are loc pe 1 ianuarie 2014, începând cu ora 18:00, la Restaurantul Acapulco de pe strada Coloman Wallsich. Prin această modalitate de împărțire a tichetelor prin tombolă s-a reușit eficientizarea procesului de vânzare a biletelor, dar și evitarea scandalului și îmbulzelii care s-a soldat cu rănirea câtorva persoane în septembrie, atunci când s-au dat bilete la Balul Seniorilor.


Genial! Am urmarit inregistrarea video cu imbulzeala pensionarilor. Am zarit-o pe o doamna profesoara pe nume Ivan ce are o casa cu 3 nivele. Sa te asezi la coada pentru un tichet de cativa zeci de lei in loc sa lasi loc unor persoane nevoiase… Asta spune multe despre tine.