Pentru a marca trecerea la cele veșnice a lui Mihai Eminescu, poetul național al României, la 124 de ani de la tragicul eveniment, astăzi a avut loc o comemorare ca la carte la Lugoj, în care s-a vorbit despre viața marelui poet și s-a readus în atenție opera acestuia, prin recitalurile de poezie ale tinerilor învățăcei și nu numai.
Pus în scenă de organizația de femei a PSD Lugoj, omagiul a avut loc astăzi, cu începere de la ora 12:00, la statuia lui Mihai Eminescu din fața Colegiului Național „Iulia Hasdeu” din oraș. Aici, pe platoul din fața liceului, au fost aranjate fotografii cu marele poet, dar și drapelul României, care a fost așezat la poalele monumentului.

După câteva cuvinte ale lui Gerlinde Grozav, parte a organizației feminine a PSD, au luat cuvântul Bână Mihaela, profesor de limba română la Brediceanu, precum și primarul Lugojului, Francisc Boldea. Apoi, rând pe rând, atât elevi din diferite școli din oraș, cât și profesori și scriitori, au depus flori la statuia marelui poet, după care au recitat poezii din lirica eminesciană.
Stiu ca supar:
– „Moartea lui Mihai Eminescu, omagiată la Lugoj”;
cum va suna la ureche sa omagiezi moartea cuiva? omagiezi eroii, il omagiezi pe Eminescu, dar nu moartea lor/lui 😛
– „a avut loc o comemorare” „la 124 de ani de la tragicul eveniment” parca suna mult mai bine.
NB,
am observat ca sinteti, uneori, la fel ca Moldovan de la Actualitatea: stergeti ce nu va convine
Am vrut sa rad, dar nu e de ras. Mai jurnalistilor, care esti! Tu omagiezi moartea?