Doi tineri dansatori din Lugoj, Rafa și Maia, au obținut rezultate remarcabile în cadrul competiției internaționale WDSF Szöke Tisza, desfășurată la Szeged, în Ungaria. Cei doi au urcat pe locul I la categoria Junior I Latino și au ocupat locul IV la Junior II Latino, după o competiție solicitantă, desfășurată pe parcursul a aproximativ o oră de dans continuu.
Performanța este cu atât mai impresionantă cu cât Rafa și Maia au doar 12 ani, iar în cadrul competiției au prezentat 25 de dansuri consecutive, petrecând peste 60 de minute pe ringul de dans, fără pauză. Potrivit antrenorului lor, Alex Iagăru, acest tip de efort este extrem de rar și presupune un nivel înalt de pregătire fizică, psihică și artistică:
„Puțini sportivi pot susține o astfel de reprezentație, mai ales la un asemenea nivel de calitate și implicare.”
Prezența lor pe ring a fost remarcată nu doar de public, care i-a aplaudat îndelung, ci și de arbitrii competiției, care le-au acordat punctaje de top.
„Zeci de felicitări și încurajări de la cei prezenți în sală, au încununat reușita lor! A fost magic pentru că cei doi dansatori sunt magici! Rezultatele au reprezentat o apreciere în plus, cea a arbitrilor, care au considerat deasemenea că prezența celor doi pe ring a fost valoroasă și extrem de competitivă!”, a mai spus antrenorul.
Tinerii dansatori se antrenează în cadrul DanceMania.Ro, club care le oferă un cadru profesionist de dezvoltare și performanță. Reușita lor este susținută nu doar de antrenor, ci și de familiile lor, pe care Alex Iagăru le descrie drept „adevărați parteneri de drum”, alături de care copiii își pot atinge adevăratul potențial.
„Suntem trei nebuni frumoși care cred în visul lor. Magia se întâmplă în fiecare zi și acest lucru este înălțător, este o bucurie continuă de a fi împreună și a sculpta forma brută de potențial existentă în fiecare dintre noi!”, a încheiat emoționat antrenorul lugojean.

