Lugojenii înstăriți au fost pe vremuri mari pasionați de sport și… relaxare! Pe lângă plimbarea cu bicicleta, oamenii orașului practicau și tenisul. Acum mai bine de 100 de ani, în curțile lugojenilor cu bani existau terenuri de tenis, unde se disputau partide aproape în fiecare după-masă. Oamenii se destindeau altfel acum un secol, în orașul de pe Timiș, terminând partidele cu o bere locală.
Potrivit lui Gabriel Ciupa, un lugojean pasionat de istorie și editare foto, la finalul unei partide de tenis de dublu mix, ce se presupune că a fost o partida intens disputată, cu rachetele de tenis și mingea puse deoparte, ce poate fi mai bun decât savurarea unei beri marca Lugos (trd. bere Lugoj) produsă de firma locală Neumann-Testverek (in trd. Fratii Neumann)?
Lugojeanul a luat poza din arhiva digitală gratuită a Muzeului Național Ungar. Editarea foto este după o fotografie originală din anul 1908, realizată în curtea unei case de pe strada Caransebeșului, aflată lângă curtea vechii cazărmi de cavalerie.