Parohia Ortodoxă din Visag, comuna Victor Vlad Delamarina, a găzduit sâmbătă, 20 septembrie 2025, o caravană medicală ce a adus servicii gratuite de sănătate și sprijin social pentru localnici.
Evenimentul s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, în cadrul proiectului „Sănătate la un click distanță”, finanțat de Profi România și coordonat de Fundația Filantropia Timișoara, cunoscută pentru programele sale de telemedicină și activități sociale dedicate zonelor vulnerabile încă din 2018.
Din partea Centrului eparhial a fost prezent preotul Cristian Pavel, președintele Fundației Filantropia Timișoara. Acesta a explicat că inițiativa a fost inspirată de îndemnul Părintelui Mitropolit Ioan, care, în această vară, la sfințirea bisericii din sat, a cerut sprijinirea comunității nu doar spiritual, ci și material.
„Astăzi, în prag de toamnă, am întâlnit localnici dornici de ajutor, mulți dintre ei nefiind la medic de multă vreme. Specialiștii de la Spitalul din Lugoj au venit în număr mare, oferind un real folos fiecărui credincios”, a declarat părintele Cristian Pavel.
Pentru buna desfășurare, Primăria Victor Vlad Delamarina a pus la dispoziție Căminul Cultural din Visag, transformat într-un centru al grijii și solidarității. Pe lângă consultațiile medicale, localnicii au beneficiat de consiliere socială și de pachete de sprijin: rechizite, kituri de igienă, pături și alte bunuri necesare copiilor și familiilor aflate în dificultate.
Caravana a fost posibilă prin implicarea Spitalului Municipal Lugoj, coordonat de managerul Cătălin Bălan. Nouă medici specialiști și trei asistenți au oferit consultații gratuite pentru aproape o sută de pacienți – copii, vârstnici, persoane fără asigurare medicală sau fără medic de familie.
„Caravana nu înseamnă doar diagnostic și tratament, ci și prevenție, sănătate și siguranță pentru comunitate”, a subliniat dr. Cătălin Bălan.
Consultațiile au acoperit specialități precum medicină internă, boli infecțioase, pediatrie, pneumologie, neurologie, oftalmologie, ORL și dermatologie. Echipamentele și consumabilele necesare au fost asigurate de Fundația Filantropia Timișoara, iar parohia locală a sprijinit organizarea și mobilizarea comunității.
La reușita acțiunii au contribuit pr. protopop Ionuț Furdean, preoții Florin și Adrian Avram, precum și voluntarii fundației. Caravana de la Visag se înscrie într-un demers mai amplu, continuând experiența proiectului „Centre comunitare integrate” (PN4049), finanțat prin Granturile SEE și Norvegiene 2014–2021.
Organizatorii au transmis mulțumiri partenerilor implicați – Profi România, Primăria Victor Vlad Delamarina, Spitalul Municipal Lugoj, Parohia Ortodoxă din Visag și Fundația Filantropia Timișoara – subliniind că solidaritatea și parteneriatul pot transforma comunitățile, aducând sănătatea mai aproape de cei care au cea mai mare nevoie.






