Iulius Mall

[FOTO] Armata lugojeana, in sarbatoare la implinirea a 170 de ani de la infiintarea primei baterii de artilerie

ziua artileriei romane um 01220 lugoj 2013 lugojeanul foto (11)Defilare și cântece de sărbătoare, așa au sărbătorit artileriștii Unității Militare 01220 din Lugoj vineri, 8 noiembrie, împlinirea a 170 de ani de la înființarea primei baterii de artilerie a statului român. Ceremonia religioasă, care a dat startul evenimentului, început la ora 12:00, a precedat-o pe cea militară, în care fanfara și militarii unității au defilat în pas de sărbătoare în curtea cazarmei de pe strada Timișorii. Pe lângă numeroase oficialități locale și județene, la eveniment au participat și importante personalități din armată, cum este generalul de brigadă Gheorghe Simina, comandantul Brigăzii 18 Infanterie Banat.

„A fost un eveniment reușit, care ne-a readus aminte de vremurile de început ale artileriei române. Prin desfășurarea ceremonialului militar și religios, ne-am exprimat respectul și recunoștința pentru cei care au pus bazele primei artilerii de pe teritoriul statului român, iar prezența oficialităților și a domnului general de brigadă ne-a bucurat nespus”, a declarat lt. col. Ciprian Pușcașu, locțiitorul comandantului Unității Militare 011220 Lugoj.

Publicitate

1 comments
  1. Am crezut ca vor fi ceva rectificari, o interventie a cuiva cunoscator.
    Asta pentru ca nu pot sa accept formularea „împlinirea a 170 de ani de la înființarea primei baterii de artilerie a statului român”.
    O artimetica simpla, ca sa nu mai spun de invatarea gresita a Istoriei:
    2013-170= 1843.
    Care stat roman? Moldova, Muntenia, ori teritoriile romanesti din Imperiul Austro-Ungar?
    ” ne-am exprimat respectul și recunoștința pentru cei care au pus bazele primei artilerii de pe teritoriul statului român, iar prezența oficialităților și a domnului general de brigadă ne-a bucurat nespus”, a declarat lt. col. Ciprian Pușcașu, locțiitorul comandantului Unității Militare 011220 Lugoj.”
    Care sint aceia si unde s-au „pus bazele”?
    Sau ceremonialul a fost facut pentru a se aminti de dl general de brigada si de dl lt. col. Ciprian Pușcașu?
    Cu regrete 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate