Un accident deosebit de grav a avut loc sâmbătă după-masa pe centura ocolitoare a orașului. În jurul orelor 14:10, un autoturism a intrat în coliziune cu un autotren. În urma impactului devastator a rezultat încarcerarea șoferului autoturismului.
Pompierii au trimis imediat la fața locului un echipaj SMURD, dar și alte două echipaje pentru descarcerare. Deocamdată nu se știe cum s-a produs accidentul, însă cel mai probabil ceața și condițiile de drum au fost de vină pentru producerea nefericitului eveniment rutier.
UPDATE: Șoferul mașinii, vinovat de producerea accidentului
“Un conducător auto de 47 de ani s-a angajat într-o depășire neregulamentară și a intrat în coliziune cu un autotren care circula regulamentar din sens opus, condus de un bărbat de 57 de ani. În urma impactului a rezultat o victimă, bărbatul de 47 de ani, care va fi transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, au declarat pentru Lugojeanul.ro reprezentanții IPJ Timiș.




