Final de iarnă cu vreme extremă la Lugoj. În decurs de mai puțin de 24 de ore, municipiul a fost lovit de două episoade de ploi torențiale, primul aseară, în jurul orei 20:00, iar al doilea pe parcursul nopții, al doilea însoțit chiar de tunete și fulgere, toate fenomene extrem de rare pentru luna februarie.
Marți, instabilitatea atmosferică a continuat cu o cădere de grindină, care a surprins din nou lugojenii. Potrivit meteorologilor, astfel de manifestări sunt evident anormale pentru finalul iernii, când, în mod obișnuit, zona de vest a țării se confruntă cu temperaturi scăzute și precipitații slabe sau sub formă de ninsoare.
Specialiștii explică apariția furtunilor cu descărcări electrice și grindină prin pătrunderea unor mase de aer cald și umed, combinate cu aer rece la altitudine, un contrast care favorizează fenomene violente.
Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie atrag atenția că astfel de episoade devin tot mai frecvente și pot fi puse pe seama schimbărilor climatice, care generează instabilitate accentuată chiar și în anotimpuri considerate, până recent, mai calme din punct de vedere meteorologic.
Autoritățile recomandă populației să urmărească avertizările meteo și să manifeste prudență în perioadele cu vreme severă.