Iulius Mall

Facturi mai mari la curent din 2026. Ce pot face lugojenii ca să plătească mai puțin

Lugojenii se pregătesc pentru noi scumpiri la energie. De la 1 ianuarie 2026, facturile la curent electric vor crește din nou, după ce, în acest an, multe gospodării au plătit dublu sau chiar triplu față de perioadele anterioare. În plus, gazele naturale se vor scumpi din primăvara anului viitor, odată cu expirarea plafonărilor.

Președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță, a declarat la Antena 3 CNN că majorarea tarifelor de distribuție și transport va duce la facturi cu aproximativ 3% mai mari de la începutul anului 2026.

Publicitate

„Creșterea tarifelor de distribuţie şi transport va aduce facturi cu 3% mai mari, de la 1 ianuarie”, a afirmat Dumitru Chisăliță.

Specialistul susține că, pe termen mediu, problema energiei scumpe poate fi rezolvată prin reducerea pierderilor din rețele, scăderea fiscalității și creșterea capacităților de producție, măsuri care ar putea aduce o reducere a facturilor cu până la 30% în următorii 3–5 ani.

Ce pot face consumatorii din Lugoj

Potrivit lui Dumitru Chisăliță, consumatorii au acum posibilitatea de a-și schimba furnizorul de energie electrică, existând oferte cu prețuri cu 20–30% mai mici decât media pieței.

„Putem să ne orientăm către aceşti furnizori, să beneficiem de acele preţuri mici”, a precizat acesta.

Investiții europene pentru energie mai ieftină

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că România va fi conectată la noua „autostradă de energie”, care va lega rețelele de electricitate din țară cu cele din Vestul Europei. Investițiile, asigurate din fonduri europene, pot ajunge până la aproximativ 30 de miliarde de euro până în 2035.

„Interconectarea reţelei noastre cu Vestul Europei este un obiectiv strategic prin care ne propunem să reducem preţurile la energie şi să creştem stabilitatea energetică a României”, a declarat ministrul.

Pentru lugojeni, aceste măsuri ar putea însemna, pe termen lung, o mai mare stabilitate a alimentării cu energie și șanse reale de reducere a costurilor la facturi.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate