Modernizarea liniei feroviare Caransebeș–Timișoara–Arad intră într-o nouă etapă, după ce Ministerul Transporturilor a publicat în consultare un proiect de Hotărâre de Guvern privind declanșarea unor exproprieri suplimentare, necesare pentru continuarea lucrărilor, notează clubferoviar.ro. Valoarea totală a despăgubirilor pentru imobilele private afectate este de 3,86 milioane de lei.
Noile exproprieri vizează terenuri situate pe raza localităților Lugoj, Coșteiu, Belinț, Topolovățu Mare, Recaș, Remetea Mare și Ghiroda. Suprafețele suplimentare au fost identificate în timpul execuției lucrărilor, fiind necesare pentru finalizarea investiției conform Proiectului Tehnic și soluțiilor din Studiul de Fezabilitate.
În total, vor fi ocupate 63.751 mp aparținând proprietății private (167 de imobile), 4.137 mp din proprietatea publică a statului (16 imobile) și 10.994 mp din proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale (58 de imobile).
Proiectul de modernizare a căii ferate este unul de interes național, iar până acum majoritatea lucrărilor au fost executate pe terenuri publice. Prima rundă de exproprieri a fost aprobată în 2022 și includea localități din județele Caraș-Severin, Timiș și Arad, printre care și Lugoj.
Lugoj – Timișoara Est, cel mai avansat tronson
Cel mai bine avansează în prezent Lotul 2 Lugoj–Timișoara Est, cu o lungime de 53,91 km, construit de FCC Construccion S.A. Potrivit celei mai recente monitorizări CFR SA, stadiul fizic al lucrărilor pe acest tronson a ajuns la 47,70%.
De altfel, acesta este și singurul tronson al proiectului Caransebeș–Timișoara–Arad care a rămas finanțat prin PNRR, celelalte fiind eliminate din cauza progreselor reduse.
Modernizarea liniei feroviare are ca obiectiv creșterea vitezei, siguranței și capacității de transport, iar noile exproprieri reprezintă un pas necesar pentru continuarea lucrărilor în ritm susținut.