Iulius Mall

Doi oameni fără adăpost au murit în mai puțin de o lună pe străzile din Lugoj. Nu există un centru permanent pentru ei

FOTO Arhiva
FOTO timpolis.ro

Doi oamenii fără adăpost au decedat pe stradă, la sfârșitul lunii noiembrie, în Lugoj. Pe certificatul de deces, la cauza morții, nu scrie că au murit de frig, însă, în luna noiembrie, au fost destule nopți în care temperaturile au fost scăzute. Unul dintre decedați a fost găsit în parc pe bancă, acoperit doar cu o pătură, iar celălalt într-o clădire părăsită. Lugojul nu are un adăpost permanent pentru oamenii străzi. Conform autorităților, motivele ar fi „costurilor ridicate”, dar și faptul pentru că omenii fără adăpost refuză să respecte anumite reguli: adică să nu introducă alcool și să nu intre cu câinii care îi însoțesc.

La Lugoj, există un adăpost doar pentru perioada de iarnă. Acesta nu se deschide, însă, decât după trei zile în care se înregistrează consecutiv temperaturi de -5 grade. Ori pentru oamenii străzii, care în general suferă de mai multe afecțiuni, o singură noapte petrecută la temperaturi scăzute poate fi fatală.

Publicitate

„Nu e o situație normală. E de groază în ce condiții trăiesc. E foarte frig și nu au unde să meargă. Nu știu cât e de bună și cine a făcut regula asta cu -5 grade, trei zile consecutiv, pentru că, să stai o noapte, pe stradă, la temperaturi de -5 grade, e destul de greu și pentru un om normal, sănătos. Sunt destul de mulți, ei spun că nu sunt mulți, dar nu e așa! Mergeți prin oraș și o să-i vedeți. E clar că nu au o evidență clară și nu știu câți sunt. E unul la Unic, e unul fără picioare, e unul la piață, e Portocală, care locuiește într-o toaletă publică, în parc, și mai sunt mulți. Nu e normal să-i lași trei zile, la -5 grade, fără să deschizi adăpostul”, a declarat, pentru Lugojeanul, o sursă din administrația locală.

Nu există un proiect pentru deschiderea unui adăpost permanent

În momentul de față, nu există nicio statistică foarte exactă a numărului de oameni fără adăpost. Din datele deținute de Direcția de asistență socială, din cadrul Primăriei Lugoj, ar fi cinci persoane, însă reprezentanții acesteia spun că a fost cerută Poliției locale o actualizare a baze de date.

„Începând din acest an, adăpostul nu mai este la spital, este pe strada Ion Vidu, nr. 17. Este la centrul nostru de persoane cu dizabilități. Într-o parte a centrului am amenajat un spațiu pentru persoanele fără adăpost și îl vom deschide în momentul în care temperaturile vor scădea 3 zile consecutiv sub temperatura de minus 5. Adăpost de noapte, permanent, nu avem! Noi deschidem un adăpost pentru perioada sezonului rece, în parteneriat cu Poliția Locală și Primăria municipiul Lugoj. Avem 10 locuri, am amenajat exact pentru perioada în care vor scădea temperaturile, să nu îi lăsăm pe stradă. În fiecare iarnă, din păcate, în momentul în care deschidem adăpostul, sunt cinci ai noștri, care îi știm de ani de zile prin oraș și apoi se umple adăpostul de alte persoane, venite din alte localități”, spune Angelica Uscat, șefa Direcției de Asistență Socială.

Uscat spune că au existat discuții, despre deschiderea unui adăpost permanent, însă nu s-au concretizat.

„Eu am avut discuții și cu vechea conducere și cu actuala conducere a Primăriei. Un adăpost permanent deschis înseamnă un centru rezidențial. Deci adăpostul e deschis conform legislației non-stop. Și atunci problema se pune în felul următor: ei nu stau într-un adăpost, persoanele străzii, dacă timpul le permite să stea afară. Și eu vă spun, și când deschidem adăposturile pe perioada iernii, ei stau în centru doar cât este foarte, foarte frig. În rest, nu vor să stea în centru și să aibă niște reguli și să poți deschide un adăpost pe standarde și criterii. Ai nevoie de un anumit număr de personal, să poți să-l deschizi. Fiind vorba, deschizi non-stop, adică și zi și noapte și nu prea ai justificarea. Pe timp de vară ce să faci cu personalul?”, afirmă Uscat.

Aceasta mai spune că oamenii străzii nu vor să respecte regulile din centru și că acesta este și motivul pentru care se apelează la polițiști, când adăpostul provizoriu este deschis.

 

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate