O lugojeancă din înalta societate a perioadei interbelice va fi readusă în atenția publicului în cadrul unui eveniment special organizat de Muzeul Național al Banatului de Ziua Îndrăgostiților. Este vorba despre Valeria Chiriță, originară din Lugoj, care și-a unit destinul cu medicul greco-catolic Vasile Pintea, într-o poveste ce a depășit granițele confesionale ale vremii și care va fi evocată în fața vizitatorilor.
Potrivit agerpres.ro, muzeul timișorean pregătește o nouă etapă a expoziției „Albume de familie. Burghezia din Banat în perioada modernă (1850–1950)”, dedicată, de această dată, iubirilor din lumea elitei urbane interbelice. Evenimentul propune o incursiune în viața sentimentală a burgheziei, cu accent pe destinele care au dat eleganță și rafinament orașelor din Banat.
Întâlnirea va fi ghidată de muzeograful Marius Cornea, cercetător al biografiilor din perioada Belle Époque, care va conduce publicul prin „Gazeta Inimilor Burgheze” – o prezentare a alianțelor matrimoniale, a relațiilor și a convențiilor sociale din epocă. În acest context, va fi evocată și povestea Valeriei Chiriță din Lugoj, a cărei căsătorie cu medicul Vasile Pintea a fost considerată o apropiere purtată cu eleganță peste diferențele confesionale.
Alături de aceasta, vor fi aduse în discuție și alte istorii de iubire din Timișoara și din regiune, ilustrând felul în care dragostea, statutul social și comentariile mondene se împleteau în viața burgheză de altădată.
Cei interesați să descopere aceste povești sunt așteptați sâmbătă, la orele 11:00, 14:00 sau 16:00, în spațiul expozițional dedicat burgheziei bănățene, pentru a „răsfoi” simbolic paginile unei cronici de societate care readuce în actualitate nume și destine din Lugojul și Banatul de odinioară.
