Lugojeanul Mihai Stoichescu, multiplu campion național de motocross a ajuns la poliție după ce a i-a fost organizat un flagrant de oamenii legii. Stoichescu a fost reținut și dus să dea declarații, după ce polițiștii sub acoperire au cumpărat de la el două biciclete electrice care fuseseră furate. Mihai spune că nu știa că biciclete sunt furate și că acum polițiștii îl caută pe adevăratul făptaș.
“Flavius Luca avea două biciclete și un motor și m-a rugat să i le vând, i-am mai vândut și alte motoare. A venit poliția sub acoperire și a văzut biciclete, iar a doua zi m-au chemat să le duc la Timișoara, la Gara mică și acolo mi-au organizat flagrant. Am mers la secție m-au pus să dau declarații, de unde sunt, ale cui sunt. M-au întrebat și de un motor și le-am spus că am vândut unul unui băiat, dar nu știam dacă e același, că nu semăna cu cel din fotografii. Au recuperat și motorul și urmează să-i dăm banii înapoi la om. De unde să știm noi că sunt furate, dacă știa că sunt furate, nici Flavius nu se băga să le cumpere”, a spus Mihai Stoichescu.
Flavius Luca este un om de afaceri din Lugoj, care deține un complex comercial în centrul orașului. Acesta spune că a cumpărat bicicletele și motocicleta din târgul de la Lugoj.
“Eu le-am găsit în ocico. Și am luat o bicicletă pentru fiică-mea și una pentru soție, iar motocicleta pentru mine. Am chemat pe un prieten să le vadă și mi-a spus că lipsesc mai multe componente de la ele, nu aveau nici încărcătoare și atunci l-am rugat pe Mihai să-mi găsească client. Motocicleta era de teren, dar îi bătea motorul foarte tare și am decis că nu mai bag bani în ea. Eu, în târg, când am pornit-o am crezut că e bună și merge. Când a venit Mihai și s-a uitat la ea mi-a spus că îi bate motorul și că nu are rost să o țin. Eu am numărul de telefon al celui de la care le-am luat. Am sunat pe el, dar e închis. O să-l dau și la polițiști”, a spus Flavius Luca.