Primarul Călin Dobra a ținut să-și arate recunoștința în fața profesorului Simion Moatăr, director al Clubului Sportiv Școlar (CSS) Lugoj în ultimii opt ani, ajuns la momentul pensionării. Anunțul a fost făcut de primarul Călin Dobra în cadrul unei conferințe de presă. „Am ținut foarte mult ca domnul director Moatăr să fie prezent astăzi, pentru că vreau să-i mulțumesc public pentru activitatea desfășurată. Cei opt ani ca director la CSS sunt doar o parte dintr-o carieră îndelungată în slujba educației și sportului lugojean”, a declarat primarul Dobra.
Ca semn de recunoaștere a muncii depuse, edilul i-a propus lui Simion Moatăr să continue să contribuie la dezvoltarea sportului local dintr-o nouă poziție: reprezentant al primarului în Consiliul de Administrație al CSS Lugoj, începând cu 1 septembrie, data la care acesta va ieși la pensie.
„Este o responsabilitate pe care a acceptat-o și îi mulțumesc pentru asta. Experiența dumnealui va fi extrem de valoroasă”, a adăugat Dobra.
Simion Moatăr va fi succedat la conducerea CSS Lugoj de profesorul Nicu Băban, numire care va deveni oficială tot din 1 septembrie. Această tranziție are loc într-un context mai amplu de reformă și colaborare între CSS și CSM Lugoj, anunțată de administrația locală ca un nou început pentru sportul din municipiu.