După o înfrângere dureroasă, în care s-a luptat până la ultimul punct al setului 4, împotriva campioanei Alba Blaj din weekend, CSM Lugoj a reușit miercuri să învingă din nou, aproape la indigo, echipa olandeză Friso Sneek. Astfel, lugojencele trec mai departe în șaisprezecimile Cupei Challenge la volei feminin, cu 3-1 la Lugoj și respectiv 3-0 în turul din Țările de Jos.
Lăsând în spate un început de meci neașteptat, în care adversarele au reușit să se impună la limită, cu 25-23, atmosfera din Sala I.K. Ghermănescu din Lugoj a fost rapid animată de aproape o mie de spectatori entuziaști.
Echipa gazdă și-a revenit spectaculos, preluând controlul partidei și încheind confruntarea cu o victorie clară, scor 3-1 (23-25, 25-17, 25-18, 25-21). Partida, care a durat aproximativ 100 de minute, a avut-o în prim-plan pe Tarin Alarcon, marcatoare a 13 puncte, devenind principala golgheteră a formației bănățene.
În faza următoare a Cupei Challenge, CSM Lugoj ar fi trebuit să dispute o dublă manșă împotriva echipei SC Potsdam din Germania, însă adversarele s-au retras din competiție.
Prin urmare, formația din Lugoj avansează direct în optimile de finală, unde va întâlni învingătoarea duelului dintre GEN-I Volley Nova Gorica (Slovenia) și VK Pirane Brusno (Slovacia).