Lugojenii au avut parte de un regal muzical în această seară, cu ocazia Rugii Lugojene. Pe scena sărbătorii au urcat nume mari ale muzicii naționale și internaționale. Capul de afiș a fost trupa Bajaga i Instruktori, venită tocmai din Serbia, care a făcut un show de senzație pe parcursul a mai bine de 90 de minute. Nici trupa timișoreană Desant nu s-a lăsat mai prejos. Muzica rock a prins și de această dată bine la public, formația declarând în nenumărate rânduri că publicul de aici este publicul lor preferat. De asemenea, atmosfera a fost încălzită de trupa Bijelomorkanal din Germania, care a dat startul festivităților.
Pe lângă muzica bună și bucatele de tot felul, la finalul spectacolului spectatorii au avut parte de un impresionant foc de artificii, care a pus punct ediției din acest an a Rugii Lugojene. Cei prezenți s-au declarat foarte mulțumiți de trupele care au concertat în acest an, spunând că Desant este deja o trupă de-a casei, iubită din tot sufletul la Lugoj, iar Bijelomorkanal și mai ales Bajaga au fost două formații care cu siguranță își merită statuturile de vedete internaționale.








































Concertul BAJAGA a fost minunat!
Bajaga – Legenda vie!