Grupul de tineret al Parohiei Romano-Catolice Lugoj a lansat acțiunea caritabilă „Dar din dar”, o campanie de strângere de alimente neperisabile destinată familiilor aflate în dificultate. Colecta se desfășoară în perioada 30 noiembrie – 21 decembrie, inclusiv.
Donațiile pot fi aduse în cadrul Sfintelor Liturghii din fiecare duminică. Organizatorii îi îndeamnă pe lugojeni să ofere un mic dar: o sticlă de ulei, făină, zahăr, orez, paste, conserve, dulciuri ambalate sau orice alte alimente neperisabile.
Prin această inițiativă, tinerii speră să aducă speranță și bucurie în casele celor nevoiași, mai ales în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă.
„Fiecare gest de bunătate aprinde o lumină”, transmit aceștia.
