O parcare din Lugoj bate recordul la numărul coșurilor de gunoi. Deși nu sunt mai mult de 100 de locuri, în parcare din Cotu Mic s-au instalat 30 de coșuri de gunoi. Coșurile se află și la o distanță de numai doi metri unul de celălalt.
Un cititor ne-a trimis mai multe fotografii pe adresa redacției și ne-a scris că cei care au făcut parcarea și-au bătut joc de banul public. “Să veniți, să vedeți ce e aici în parcare, nu o să vă vină să credeți. Au pus coș lângă coș. Erau suficiente jumătate din ele, dar au aruncat bani degeaba”, ne-a scris lugojeanul.
Primarul Francisc Boldea spune că așa fost proiectul și nu consideră că numărul coșurilor e exagerat. “La parcarea din Cotu Mic am respectat proiectul. Așa a fost în proiect. Nu s-a calculat la numărul locurilor de parcare, ci s-a calculat la numărul de locuitori care trăiesc în blocurile respective. Dacă a fost proiectul așa și a fost aprobat în Consiliul Local, noi nu mai avem cum să intervenim. Bine ar fi să pună gunoiul în coșuri, măcar!”, a declarat primarul Lugojului.
Prețul unui astfel de coș pornește, pe siteurile care vând astfel de produse, de la 200 de lei și poate ajunge până la 500 de lei.

Calculul cu privire la numarul de locuitori care traiesc in blocurile respective e o mare FASIALA. Singurul calcul o fi fost cel legat de parandaratul de la cei 600 de mii de euro cat a costat lucrarea. Proiectul a fost aprobat de consilierii locali care ii sunt fideli primarului, cei care aproba pe banda rulanta toate Proiectele primarului, fara sa citeasca legislatia sau materialele pentru sedinta! Oare primarul a uitat ca el a fost initiatorul Proiectului de Hotarare? Nu a uitat, dar e mai usor sa dai vina pe altii cand te critica cetatenii!