„Nu mai vreau sa aud de niciun alt termen decât 31 martie”, a declarat astăzi primarul lugojean, Francisc Boldea, la întrebarea referitoare la finalizarea lucrărilor la cinematograful din centrul orașului. Edilul șef a spus că este încrezător că lucrările se vor finaliza la timp, acestea fiind avansate, însă dacă termenul stabilit va fi depășit, primarul va acționa în a-i sancționa pe cei responsabili de proiect, spunând că nu va mai accepta nicio altă amânare din partea lor. În acest moment, se lucrează la adăugarea ultimelor retușuri finale din săli, la finisajele exterioare și la instalarea echipamentului, urmând ca și scaunele să fie montate în următoarele săptămâni.
Dotat cu două săli, una 2D și una 3D, de 60 și respectiv 90 de locuri, dar și cu un loc pentru copii, viitorul cinematograf va fi mobilat cu fotolii de cea mai bună calitate, cu suport pentru pahare și dotat cu aparatură performantă similară cu cea de la cinematografele din Timișoara și de asemena cu o zonă de bar, de unde lugojenii își vor putea cumpăra tradiționalul popcorn și răcoritoarele înainte de intrarea la film. Deocamdată nu se știe cât va costa un bilet pentru vizionarea unei pelicule, însă tot primăria a declarat că prețurile se vor situa în jurul valorilor biletelor ce se practică în prezent la cinematografele timișorene.
Cinematograful nu este singurul proiect pe care municipalitatea este hotărâtă să îl finalizeze în 2014. Astfel, și podul pietonal va fi inaugurat, a declarat primarul lugojean într-o conferință de presă de la finalul lui 2013, în luna mai, dar și bazinul acoperit, care va fi dat în utilizare în luna iunie, ştrandul, ce urmează să fie deschis în luna august, dar și piaţa agroalimentară „George Coșbuc”, ce se va deschide sub noua înfățișare în luna octombrie a acestui an.
Şi ce se mai lăuda că în data de 28 februarie îl va inaungura..Voi comenta unii in felul următor : Mai bine oricând, decât niciodată. De nu ar mai vota lumea cu PSD=FSN=cancerul ţării. Dar pricopsiţii acceptă o sticlă de ulei şi de un kg de zahăr pentru un vot cumpărat. Care echivalează morţii de la Revoluţia comandată de Iliescu…Mă opresc aici. Mi-e prea scârbă.
Rectificare: „vor comenta…”
Nu ma uit la partidul din care face parte ci doar la ce a facut pentru acest oras ! Si fata de ceilalti primari care au pus pe bututic acest oaras , Boldea a schimbat fata orasului si doar cei care fac parte din alt partid si politizeaza treaba nu vor sa vada acest lucru! Sincer personal ma bucur ca este primar si sper sa mai fie mult timpe de acum inainte!
@ Indy,
dece nu vii cu propunerea sa fie ales pe viata ca primar? nu te jena, nu esti singular 😉
„Sincer personal” ca sa nu fie pus orasul iarasi pe „bututic”.
Victore sincer nu stiu unde traiesti sau de cand traiesti aici dar eu am trait si pe vremea lui Martinescu (care a distrus incalzirea orasului a pus pe butuci Iurtule impreuna cu preamaritul Bojin si a lasat in paragina acest oras) si am plecat din tara cativa ani buni insa la revenire am vazut o alta fata al orasului total schimbat si urmarind ce se intampla prin zona fat de alte localitati aici se face si mereu apar lucruri noi si bune… chiar daca nu chiar asa pocnind din degete cum si-ar dori multi. Imi pare rau de parerea ta dar din punctul meu de vedere in acest moment nu vad pe nimeni sa fie capabil sa devina primar al acestui oras in acest moment (si nu ca vreau sa-l apar pentru ca daca nu ar face si nu s-ar misca treburile chiar asi fi impotriva ).Ps . nu ma intereseaza politica !
@ Indy,
traiesc in Lugoj de 4 decenii ( la toamna).
Ceea ce spui tu cu schimbarea, dupa ce ai lipsit un timp din oras, este adevarat.
Chiar si lugojenii care nu viziteaza intreg orasul in fiecare saptamina observa schimbari majore, dar majoritatea schimbarilor sint meritul locuitorilor si nu primarului.
Cit priveste acuza ca Martinescu „a pus pe butuci Iurtule”, esti intr-o confuzie totala: Bojin era pesedist si asta s-a intimplat pe timpul guvernarii impuscatului nereusit. Nastase, condamnatul, daca ai auzit de el 😛
Iar „incalzirea centrala” din oras a fost „distrusa”, ca sa zic ca tine, de lumea care si-a bagat incalzire de apartament, si centralele nu mai erau rentabile pentru oras.
„si am plecat din tara cativa ani buni”, zici. Sa fii sanatos. Dar nu crezi ca cei ce traiesc in Lugoj observa mai bine?
Ai memorie scurta, dar fara sa-l apar pe Martinescu caci nu am dece, si in timpul sau au fost facute multe lucruri, dar mintea scurta a romanului nu functioneaza decit pina in virful pantofului.
Scormoneste-ti putin memoria fara sa te uiti la trotuare, caci mai e si o centura.
Nu stiu cum sa spun dar centura nu tine de Martinescu iar daca spui ca Martinescu a facut spune-mi te rog ce a facut ca eu n-am vazut nimic inafara de cateva fantani care- foarte bune recunosc! Cat despre centrale au fost facute neprofitabile din prostul management la fel cum a fost pus pe butugi si transportul in comun repornit cat de curand! In mintea scurta al acelui primar nu era nimic profitabil… Nu ma intereseaza Bojin din ce partid este a fost si va fi ci ca este un tampit care sustinut de domn primar din acea perioada a distrus o fabrica! Si ca final nu ma uit la trotuare, ma uit la toata instalatia de apa schimbata in oras ma uit la canalizarea bagata la strazile asfaltate la podul construit la patinoarul care exista la transportul in comun refacut la cinematograful care se va deschide si piata care se construieste strandul in care voi face baie malul refacut si timisul dragat ma uit la evenimentele culturale care au loc si la festivalurile noi aparute ma uite la multe si mult mai multe! Imi pare rau dar deschideti ochii !! Vorba unui prieten ca sa iti dai seama de ciocolata din casa si de gustul ei trebuie sa mai mananci si putin cacat altfel nu mai faci diferenta!
daca tu asa crezi atunci pofta buna la mincat „putin cacat”.
Cred ca acum vezi si mai prost diferenta.
Ce-mi place când apar postacii. Scriea cineva ieri pe facebook, un mare adevăr. Pe lângă preţul de vizionare al unui film, sunt curios şi eu de calitatea acestora. Dacă vor aduce premiere, nu clasicele filme difuzate la televiziunile comerciale. Pe lângă acest aspect, acest invidid ( nu-l mai pot numi primar începând de astăzi) nu a fcăut nimic constuctiv pentru oraş. Faptul că a dalat unele străzi, că tergiversează o constucţie simplă de pod, piaţă şi altele, nu sunt deloc merite. Ce aţi vrea să facă din banii publici ?. Să îi ducă cu valiza acasă în Buchini ?. Destul valize s-au umplut pentru prietenii partidului. Dar cineva este Sus, iar judecata va fi foarte aspră…
Boro ar trebui sa mergi inalte orase sa vezi cum e…. Sau sa vina un primar sa fure si sa distruga totul si sa va plangeti mama ce bun a fost ala vezi cate s-au facut…. din pacate multi lisiti cu duhul pe lumea asta!
Încă o rectificare la comentariul postat de Indy: singura persoană ca a distrus Iurtul ( actualul Lugomet), este însuşi Bojin. Fără ajutorul nimănui. Asta este practica PSD-iştilor. Să distugă tot ce merge pe vremuri…Şi cunosc în detaliu situaţia de mai sus menţionată.
Clar un idiot acest Bojin la fel cum acum distruge Judetul :)) dar repet nu ma intereseaza partidul ci cum este persoana ! Sincer daca e sa o luam per total sa nu mai aud de PSD dar pe mine ma impresionat acest om chiar daca face parte din partidul comunisstilor care ar trebui toti impuscati!
Bună ziua,
Vă rugăm să vă abțineți de la orice comentariu injurios, calomnios sau de altă natură față de ceilalți comentatori sau persoane ce apar în articolele de pe site-ul nostru. LUGOJEANUL.ro nu este responsabil de conținutul comentariului, responsabilitatea fiind pe deplin a comentatorului.