
Municipiul Lugoj va avea un nou city-manager, de săptămâna viitoare. Primarul Călin Dobra nu a comunicat numele acestui, însă a spus că are în vedere o persoană. Dobra spune că își dorește ca viitorul city-manager să fie o persoană care să aibă experiență în derularea proiectelor europene.
„Vreau să fie o persoană care să fie specializată în fonduri europene, pentru că este un domeniu greu și delicat și trebuie să ne implicăm în ceea ce înseamnă aceste proiecte mai delicate, dar și celelalte proiecte ale Primăriei Lugoj. Pentru că o să vedeți în perioada următoare și o să vă prezint datele exacte, financiare, a ceea ce înseamnă proiectele pe fonduri europene atrase și cum cofinanțările depășesc valorile proiectelor pe fonduri europene. O să vă anunț când iau decizia finală”, a spus Dobra.
Surse din administrația locală îl indică pe Silviu Dumitru, președintele PSD Făget și fost candidat la funcția de primar al orașului Făget, ca viitor city-manager al municipiului Lugoj. De altfel, Dumitrescu este văzut tot mai des alături de primarul Călin Dobra, în vizitele pe care acesta le face în diferite cartiere lugojene.
În alegerile locale, Dumitrescu a pierdut lupta pentru funcția de primar în fața candidatului liberal Claudiu Avramescu, care a obținut 2.096 de voturi, în timp ce Dumitrescu a adunat 769. Timp de trei ani, el a fost consilierul personal al primarului liberal din Făget, Marcel Avram, având ca sarcină principală atragerea fondurilor europene și gestionarea proiectelor europene, contribuind la atragerea unor finanțări de aproximativ 10 milioane de euro. Din 2021, Dumitrescu a condus o asociație de dezvoltare intercomunitară (ADI), formată din orașul Făget și alte 12 comune din zonă, implicându-se activ în coordonarea proiectelor de infrastructură și dezvoltare locală.