
De mai multe zile, președintele PNL Lugoj, Claudiu Buciu îi cere viceprimarului Cristian Galescu să spună de ce a ieșit din sala de consiliu, la ședința în care s-a decis aderarea la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apa-Canal Timiș. Președintele PNL a lăsat să se înțeleagă, în mesajele sale, că viceprimarul ar avea de pierdut dacă această aderarea va avea loc.
“Lugojenii așteaptă să le spuneți adevărul. Zi de zi. S-au săturat de minciună. Dacă dinozaurii din PSD Lugoj s-au făcut remarcați prin ceva la Lugoj, a fost doar prin faptul că și-au organizat chefurile din bani publici, prin faptul că au căpușat orice ban public ori prin faptul că au instalat în funcții publice numai oameni incompetenți și needucați. Voi, noua generație de “lideri” ai PSD Lugoj ați devenit dinozauri chiar inainte de vreme si ne e teama că vă veți depăși înaintașii.
Așadar Domn’ Vice’ de Lugoj, spuneți-le lugojenilor de ce ați fugit din sala de consiliu când s-a supus la vot hotărârea prin care Lugojul și-a exprimat intenția de a deveni membru al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apa-Canal Timiș? Acest pas ar rezolva multe probleme pe care PSD le-a provocat Lugojului. Însă dvs personal ați avea de suferit dacă Lugojul va face acest pas. Nu v-ar pica bine deloc. Așa-i? De când ați ajuns viceprimar (iunie 2016) cifra de afaceri a firmei de paza pe care o dețineți (90%), a explodat. Ne întrebăm cum v-o fi ajutat faptul că ați devenit viceprimar în afacerile personale?
Doar adevărul, atât dorim să ne spuneți! O să vă rugăm asta în fiecare zi până când ni-l veți spune ori până când veți alege între salariul de viceprimar și beneficiile afacerilor cu bani publici. După cifre, mai bine faceți afaceri cu bani publici, căci salariul de vice ni-l luați degeaba…”, scrie Claudiu Buciu, președintele PNL pe pagina sa de Facebook.
Contactat de Lugojeanul.ro, Cristian Galescu a explicat care sunt motivele pentru care nu a votat aderarea la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apa-Canal Timiș. Un contract pe care îl are firma sa de pază.
“Văd că e foarte interesat de lucrurile astea, probabil că se plictisește și nu are ce face. Eu nu am nimica de explicat mai ales domnului Claudiu Buciu, pentru că el nu reprezintă nimica să-i dau eu lui o explicație. Pot să dau o explicație cetățenilor din Lugoj, care au dreptul să știe. Am precizat în cadrul ședinței, foarte clar, că mă abțin de la vot datorită faptului unui posibil conflict de interese. Am spus posibil pentru că nu știam sigur pentru că nu sunt un expert în materie juridică și nu eram convins. Dar motivul e foarte simplu: eu sunt acționar la o firmă, care firma mea are un subcontract cu o firmă din Timișoara, o societate care în urmă cu câteva luni a câștigat un contract de pază cu societatea Aquatim. Printr-o licitație transparentă, totul în regulă. Societatea Aquatim este singurul operator agreat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apa-Canal. Deci era un posibil conflict de interese și de aia am preferat să mă abțin”, ne-a declarat Cristian Galescu.