Spitalul lugojean a realizat un bilanț la aproape 6 luni de la începutul pandemiei de coronavirus în România. Potrivit datelor strânse de către reprezentanții unității medicale, la spital au fost internați, pe toată perioada bolii sau parțial, 132 de pacienți care au fost depistați ca fiind infectați cu Sars Cov-2.
Dintre aceștia, 11 persoane, din Lugoj și din alte orașe care au ajuns la spitalul din orașul de pe Timiș, au pierdut lupta cu boala cauzată de noul coronavirus. Medicii trag un semnal de alarmă și spun că virusul se manifestă din ce în ce mai violent, atât la persoane în vârstă, cât și la cele mai tinere și chiar fără probleme de sănătate preexistente.
“Avem 8 paturi la ATI dintre care 5 sunt ocupate acum. În rest avem 32 de pacienți cu coronavirus confirmați, din fericire starea multora dintre ei este stabilă. Ne putem trezi fără paturi la ATI mâine, dacă vin pacienți cu forme grave. Nu este cazul să ne culcăm pe o ureche. Mască, spălat pe mâini, distanță de siguranță când ne întâlnim cu cineva, e simplu. Doar voință să fie, nu e nimic complicat”, a declarat pentru Lugojeanul.ro medicul Erwin Floroni, managerul Spitalului Municipal “Dr. Teodor Andrei” din Lugoj.
La nivel județean, în Timiș au fost înregistrate 2.034 de cazuri de infectare cu coronavirus. 101 persoane au decedat în urma contactării virusului, majoritatea dintre ele având și comorbidități.
