Iulius Mall

Câți lugojeni au fost recenzați. Timișul are cel mai slab procent din țară la numărarea populației

Pe 31 iulie 2022, a fost finalizată ultima etapa de colectare a datelor de recensământ atât prin deplasarea recenzorilor la adresele de reședință obișnuită a populației care nu s-a autorecenzat online în perioada 14 martie – 27 mai 2022, cât și prin colectarea datelor de la punctele de recenzare fixă. Până la finalul zilei de 31 iulie, ultima zi de recenzare, s-au înregistrat în total 18,15 milioane de persoane, reprezentând 95,4% din populația rezidentă țintă estimată a României la 1 decembrie 2021 (19,02 milioane persoane).

Timișul stă cel mai prost din țară la recenzarea populației. Doar 83,5 la sută, din populația țintă estimată, fiind recenzată. la Lugoj, s-a reușit recenzarea a doar 29.529 de persoane, față 40.361 de locuitori cât avea municipiul la ultimul recensământ.

Publicitate

După încheierea perioadei de colectare a datelor, conform art. 22 din O.U.G nr 19/2020, „se realizează asigurarea completitudinii datelor individuale privind persoanele, gospodăriile, locuinţele şi clădirile. Aceasta se realizează prin imputare prin metode statistice, din surse statistice şi administrative, pentru acele unităţi statistice pentru care nu există un formular completat cu date, în conformitate cu metodologia prevăzută la art. 9 alin. (4).”

Metodologia de imputare statistică ce se va aplica pentru recensământ a fost aprobată în iulie 2021, de către Comisia Centrală pentru Recensământul Populației și Locuințelor (CCRPL2021). Primele rezultate ale Recensământului Populației și Locuințelor runda 2021 (RPL 2021) vor fi diseminate în cursul lunii decembrie 2022, urmând ca datele complete și finale să fie făcute publice la finalul anului 2023.

RPL2021 este primul recensământ din România organizat integral în format digital, a fost al treisprezecelea recensământ din istorie și al patrulea după Revoluția din 1989. Întregul proces al colectării datelor s-a desfășurat cu asigurarea confidențialității și protecției depline a informațiilor.
Institutul Național de Statistică mulțumește populației României care a participat în număr foarte mare la procesul de recenzare. Această acțiune s-a desfășurat în condiții optime cu sprijinul Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) care a oferit suportul tehnic şi operaţional.
Recensământul s-a bucurat şi de sprijinul activ al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) precum și de cel al primăriilor.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate