Connect with us

Actualitate

Când încep lucrările la magazinul Dedeman din Lugoj

Publicat

în

Magazinul Dedeman din Lugoj se construiește în sfârșit. După mai multe încercări eșuate de începere a ridicării magazinului la Lugoj, frații Pavăl care conduc lanțul de retail Dedeman se pregătesc de pornirea lucrărilor. Informațiile despre motivul pentru care s-a amânat atât de mult începerea lucrărilor sunt neclare.

De vină se pare că ar fi fost o investiție uriașă făcută de cei de la Dedeman la București. Din cauza acesteia, mai multe magazine care urmau să fie ridicate în țară în 2018 nu au mai primit finanțarea necesară. Aceste lucrări au fost amânate pentru 2019. Unul dintre primele magazine care se vor ridica este cel de la Lugoj.

“Eu am înțeles de la colegi, pentru că ei au vorbit cu directorul zonal, că vor începe construcția în luna martie-aprilie la Lugoj. Vă dați seama că e importantă lucrarea, va da valoare zonei aceleia a Lugojului. S-a amânat din cauza unei investiții mari a Dedeman la București. Asta nu s-a mai finalizat din câte știu. Acum se reiau construcțiile în toată țara”, a declarat pentru Lugojeanul.ro Titu Bojin, patron la Lugomet.

Și magazinele Altex și Pepco urmau să se deschidă la Lugoj în 2018. Reprezentanțele trebuiau ridicate pe locul unei foste clădiri demolate de pe strada Timișorii, din vecinătatea clădirii Butan Gas. Despre cele două magazine nu se știe dacă vor mai fi sau nu deschise la Lugoj.

2 Comments

2 Comments

  1. Titu de la ape

    10 ianuarie 2019 at 11:08

    Dedeman nu are niciun interes sa deschida la Lugoj! Singurul interes in toata aceasta poveste a fost ca unii sa scape de plata impozitului pe cladiri si terenuri, astfel ca fratii care au fost ajutati in alte zone ale judetului, au dat si ei o mana de ajutor fostului proprietar! Chiar avea nevoie, avand in vedere datoriile la bugetul Lugojului!

  2. Cristian

    11 ianuarie 2019 at 08:06

    Să deschidă odată,că mergem la Timișoara pentru orice șurub.Cit mai curând, așteptăm deschiderea Dedeman.

Leave a Reply

Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Bărbatul găsit mort lângă Lugoj a fost identificat

Publicat

în

Bărbatul găsit marți după-masa mort și într-o stare avansată de putrefacție lângă podul de cale ferată de la Jabăr a fost identificat. Acesta este lugojeanul de 48 de ani dispărut de acasă acum aproape o lună. Potrivit polițiștilor, bărbatul cel mai probabil a căzut în apă și s-a înecat. Necropsia va stabili cu exactitate cum a survenit decesul acestuia.

La data de 18 iunie, Unger Ladislau-Cornel ar fi plecat de la locuința sa din municipiul Lugoj, strada Cotul Mic, județul Timiș, fără să mai revină vreodată acasă. Astăzi la orele 13, un apel la 112 a anunțat apariția unui cadavru, în descompunere, lângă podul de cale ferată de la Jabăr, trup neînsuflețit despre care s-a stabilit că este al lugojeanului dispărut.

Citiţi mai departe

Actualitate

Cadavrul în descompunere al unui bărbat, descoperit lângă Lugoj

Publicat

în

Un cadavru al unui bărbat a fost descoperit, marți după-masa, lângă calea ferată din apropiere de Lugoj. Anchetatorii au ajuns imediat la fața locului, la podul de cale ferată de la Jabăr, acolo unde un apel la 112 a anunțat descoperirea trupului neînsuflețit. 

Deocamdată nu se cunosc mai multe detalii despre acest caz. Anchetatorii sosiți la fața locului au chemat imediat la intervenție un medic legist, care va începe, alături de polițiști și procurori, o anchetă pentru a stabili cine este victima, dar și cum a ajuns trupul neînsuflețit în acea zonă.

Vom reveni cu detalii.

Citiţi mai departe

Actualitate

Plecați în Grecia? Vă puteți testa de coronavirus la Lugoj, într-un centru avizat de minister

Publicat

în

Lugojenii care și-au luat bilete de vacanță în Gercia treubie să se testeze împotriva coronavirusului înainte să ajungă la granița elenă. De marți, 14 iulie, grecii nu mai le dau voie românilor să intre în țara lor fără un test negativ de coronavirus realizat cu maxim 72 de ore înainte. Singurul punct terestru deschis pentru tranzitul spre Grecia este vama Kulata-Promachonas.

Din acest motiv centrele de testare din toată țara sunt arhipline, cererile de testare fiind în creștere. La Lugoj, un singur centru de testare este avizat de Ministerul Sănătății, aici putând fi realizate teste Covid contra sumei de 250 de lei.

Este vorba despre centrul de testare de la spital, acolo unde deja sunt liste cu lugojenii care urmează să plece în concediu și au nevoie de test. Pentru a vă programa la testare, puteți suna la numărul de telefon 0256 354 912. Spitalul din Lugoj este singurul centru avizat de către minister pentru realizarea de teste pentru coronavirus. După testare, rezultatele trebuie traduse legalizat în engleză pentru a fi prezentate la vama elenă.

Citiţi mai departe

Cele mai citite