Iulius Mall

Bucata de autostradă Margina – Holdea rămâne pe lista PNRR, spre bucuria șoferilor

Ministerul Transporturilor a stabilit proiectele care rămân finanțate integral prin PNRR, fără cofinanțare din bugetul național. Printre ele se află și tronsonul lipsă de pe A1, Margina – Holdea, considerat realizabil în termenul-limită impus de Bruxelles. Odată finalizat, lugojenii vor putea traversa tot centrul țării, până inclusiv la Sibiu, fără să se dea jos de pe autostradă.

Lista finală a fost convenită cu Comisia Europeană, pe baza progresului lucrărilor și a șanselor de finalizare până la închiderea programului. Lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva, unde lucrările avansează lent (18,75% progres fizic), este una dintre cele mai dificile investiții, implicând construcția de tuneluri și având un risc mediu de nefinalizare.

Publicitate

Proiectul a fost deja finanțat din două cadre bugetare europene și nu mai poate primi bani prin Programul Transport, astfel că nefinalizarea lui ar însemna returnarea întregii sume – 2,225 miliarde lei (445 milioane euro). Menținerea în PNRR limitează pierderea la o corecție financiară de aproximativ 675 milioane lei (135 milioane euro), în cazul în care nu va fi terminat la timp.

Astfel, tronsonul dintre Margina și Holdea rămâne prioritar, fiind vital pentru finalizarea Autostrăzii Lugoj – Deva și închiderea unei breșe majore de pe coridorul A1.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate