După muncă, și vacanță! Primarul lugojean Francisc Boldea a plecat luni într-o vacanță de o săptămână în Austria, acolo unde se va relaxa pe pârtia de schi sau deasupra unui butoi cu vin fiert aburind. Vacanța primarului nu a dat peste cap în niciun fel activitatea administrației locale, edilul fiind cunoscut pentru faptul că la început de an pleacă în același loc să petreacă o săptămână de liniște înconjurat de munții austrieci. Apropiații primarului spun că acesta a ales și de această dată tot stațiunea Hochfugen, situată la aproximativ 50 de kilometri de Innsbruck, ca loc de petrecere a vacanței.
În locul său, pentru a rezolva problemele cetățeanului, a rămas Alin Tech, viceprimarul orașului, care are dispoziția de a semna în locul lui Boldea actele necesare pentru buna desfășurare a muncii de zi cu zi din cadrul instituției. De asemena, tot Tech se va ocupa și de audiențele cu lugojenii, programate în fiecare miercuri de la ora 15:00. Viceprimarul nu s-a încumetat totuși și la o întâlnire cu jurnaliștii, pe care Boldea o susține în fiecare marți, dar poate că o va face la o vacanță viitoare a edilului șef.
