22.491 de lei, aceasta este suma de care vor fi scutiți 8 beneficiari în următoarea ședință de consiliu. Propuse de primarul Francisc Boldea, cele 8 puncte de pe ordinea de zi se referă exclusiv la acordarea scutirii de la plata impozitului pe clădiri și terenuri, dintre beneficiari fiind Fundația Clementina, 5.387 de lei, Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Lugoj, 2.450 de lei și Fundaţia Anitaheim Varel, 5.372 de lei. Ultimul punct de pe ordinea de zi se referă la aprobarea suplimentării cheltuielilor pentru înființarea centrului de zi pentru copiii aflați în situații de risc.
„Datorită unei deplasări în orașul Prerov din Cehia, Lugojul derulând cu administrația locală de acolo un proiect european, ședința ordinară de joi a fost mutată marți, 25 februarie, cu începere de la ora 14:00, în sala de consiliu a primăriei”, ne-a declarat Angelica Rus, purtător de cuvânt al primăriei Lugoj. Cinci consilieri locali vor lua parte la deplasare, motiv pentru care s-a decis mutarea cu două zile înainte decât data obișnuită a ședinței de consiliu.