Publicitate

Aveți grijă ce și de unde cumpărați! Penny și Auchan, o tonă de produse retrase de la vânzare

La începutul lunii noiembrie, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a declanșat ample controale în magazinele Auchan și Penny din întreaga țară. În urma verificărilor, s-a constatat că situația este mai gravă în vestul României, unde magazinele din rețeaua Penny au fost lovite de amenzi în valoare totală de aproape un milion de lei.

Controlul s-a concentrat asupra a cinci unități Auchan și 44 de unități Penny din vestul țării. Auchan a primit 11 amenzi contravenționale, cu o valoare totală de 58.000 lei. În plus, au fost retrase de la comercializare peste 165 de kilograme de produse alimentare, iar o unitate de preparare a mâncărurilor calde a fost oprită temporar. Situația a fost însă mai gravă pentru Penny, care a fost sancționată cu nu mai puțin de 105 amenzi contravenționale, totalizând 971.000 lei, și 16 avertismente. Au fost retrase de la vânzare peste 940 de kilograme de alimente, iar două unități de preparare a mâncărurilor calde au fost temporar închise.

Publicitate

În Timiș, controalele au vizat patru unități Auchan și zece unități Penny. Auchan a primit șapte amenzi contravenționale în valoare totală de 29.000 lei, iar peste 160 de kilograme de produse alimentare au fost retrase de la comercializare. La Penny, au fost date 12 amenzi contravenționale în valoare de 98.000 lei și două avertismente, iar aproape 300 de kilograme de produse alimentare au fost retrase de la vânzare. Magazinele Penny verificate se aflau în orașele Timișoara, Lugoj, Sânnicolau Mare, Făget, Jimbolia și comunele periurbane.

Printre cele mai importante nereguli găsite în urma controlului au fost: folosirea unor vitrine frigorifice şi camere de frig deteriorate, cu zone extinse cu rugină, vopsea exfoliată, ventilaţie neigienizată, cu depuneri de praf, impurităţi în strat grosier, prezenţa de lichide scurse, resturi alimentare; comercializarea unor produse alimentare congelate cu depuneri masive de gheaţă pe produs sau cu arsuri de congelare; comercializarea unor fructe şi legume cu modificări organoleptice, lovituri mecanice, deshidratări; comercializarea unor produse alimentare în afara datei limite de consum recomandată de producător; comercializarea unor produse alimentare care nu se încadrau în cantitatea netă declarată pe ambalaj.

 

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate